Calatorie in catuse
Fotbal intern: 900.000 biletul la negru
Fotbal extern: Noaptea generalilor
Alte sporturi: Calatorie in catuse
Adrian Mateas a fost preluat luni, din arestul Politiei din Budapesta, de agentii Interpolului italian si dus la Roma
Ieri a expirat mandatul de arest preventiv de 40 de zile emis pe numele lui Adrian Mateas de un tribunal din Italia. Cu o zi înainte însa, românul, retinut de pe data de 27 septembrie de Politia din Budapesta, a fost preluat de Biroul Interpol din Italia. „Adrian Mateas a fost predat luni de autoritatile ungare. El a fost transportat la Roma de agentii italieni cu o cursa Malev-Alitalia, care a decolat dimineata, la ora 7:30”, a declarat Marin Ursut, secretar II la Ambasada României la Budapesta.
Fostul halterofil a fost dat în urmarire generala prin Interpol în luna septembrie în urma unei reclamatii facute în Italia prin care era acuzat de sechestrare de persoane si tainuire de bunuri furate. „L-am vizitat o singura data pe Mateas în arestul Politiei din Budapesta, la începutul lunii octombrie.
El mi-a spus ca este nevinovat si ca abia asteapta sa se intereseze italienii cît mai repede de el, pentru a se lamuri situatia sa. Si a mai sustinut ca nu are nici o legatura cu traficul de masini furate”, a adaugat reprezentantul Ambasadei.
Adrian Mateas a fost arestat dupa ce a intrat pe teritoriul Ungariei. El intentiona sa-si rezolve unele afaceri la Budapesta, dupa care urma sa plece împreuna cu proaspata sa sotie în Turcia, pentru luna de miere.
Fostul halterofil a devenit cunoscut dupa Jocurile Olimpice de la Sydney, din 2000. Atunci, el si colegul sau de la lot, Traian Ciharean, au fost protagonistii unui scandal de dopaj. Cei doi sportivi au fost depistati pozitiv la nandrolon, dar si-au sustinut permanent nevinovatia acuzîndu-l de sabotaj pe presedintele Federatiei Internationale de Haltere, ungurul Tamas Ajan.
În timp ce Traian Ciharean a luat decizia de a nu se mai întoarce în România si de a se stabili definitiv în Australia, Mateas si-a angajat un avocat pentru a-i sustine cauza în procesul intentat FIH, care i-a suspendat pe viata din activitatea sportiva pe amîndoi. Dupa mai multe actiuni esuate la Comitetul Olimpic Român si la federatia internationala, Adrian si Ciharean au scos ultimul „as din mîneca”.
La sfîrsitul anului trecut, ei au dezvaluit faptul ca urina care a fost analizata pentru testele doping a apartinut antrenorului lor, Nicu Vlad. Tehnicianul lotului national de haltere a negat vehement acest lucru. Sursa:Â www.prosport.ro