Calarind Leviatanul

Pentru jurnalist, Cupa Mondiala e asemenea unui animal biblic. Te apropii de el cu teama și speranța. Daca îl îmblanzești te poți ridica alaturi de el, daca nu, te face una cu pamantul. E un cocktail de nervi și bucurii, de emoție și oboseala. O luna macho, în care masculii au dreptul la toate scuzele din lume, probabil singurul interval dintr-un ciclu olimpic în care majoritatea barbaților se uita nu dupa femei, ci dupa alți barbați.

Rezulta a fi cel mai desexuant ragaz al planetei și poate singurul lucru care face concurența temeinica jumatații lui Adam. Atunci cand nu te ocupi în mod direct de ea, Cupa Mondiala poate fi chiar relaxanta din perspectiva tensiunilor erotice, te poate reîncarca. În caz contrar, erotismul e demult îngropat cu cruce la cap. Oricum, e un plonjon fabulos în lumea oamenilor mari care se joaca pe bani mulți, pe faima și pe… femei !

De altfel, femeile au și ele o Cupa Mondiala a lor. Nu le întrebați cine cu cine joaca. Va întreaba ele. (Cine e baiatul ala draguț cu bucle și ochi de azur?( Daca raspunzi (Cine, Ballack? N-a facut nimic tot meciul, ar trebui sa-l scoata afara( capeți o privire apriga. Fotbalul femeilor are alte reguli. Cateodata, însa, e chiar emoționant sa vezi cum se straduiesc sa fie pe faza, sa vibreze la ocazii, sa sara în sus la gol numai pentru a-ți face pe plac. E un rasfaț, nimic serios, sa le ținem isonul, par a gandi ele. Aiurea! În ziua de azi, din dragoste se moare mai rar decat din fotbal.

Exista un ritual al Cupei Mondiale. Un travail de sape, cum ar zice francezii. Datul cu tarnacopul. Inviți toata lumea fotbalului la aceasta sarbatoare, sa se exprime în emisiune cu meciurile pe tava, dar ai surpriza sa constați ca o buna parte a „meseriașilor” nu prea se uita la ceea ce e, pana la urma, frișca profesiei lor.

Prefera tot blatul. E dezamagitor și frustrant. Din fericire, sunt înca destui care înțeleg ca trebuie sa mai și ofere, nu doar sa primeasca. E o lecție care se învața, probabil, mana în mana cu dezvațul de balacareli. În Romania, Cupa Mondiala s-a jucat într-o camera cu canapele și apoi într-un studiou cu plasme.

Cafeaua și țigarile pentru unii, apa plata pentru alții. Hieroglifele tactice ale lui Dinu, pronosticurile diabolice ale lui Dragomir, entuziasmul contagios al lui Hagi, șuturile direct pe poarta discuției ale lui Traian Ungureanu, de la toți ramai cu ceva, te îmbogațești și te ostenești, dar nu regreți nimic pentru ca ești parte la spectacol, așa cum e oricine, din fața oricarui televizor, în fracțiunea de secunda imediat urmatoare unui golazzo. La sfarșit e ca dupa un razboi, pe care, eventual, poți sa-l pierzi doar daca nu pricepi de ce nu i s-a dat lui Beckham trofeul din prima zi, (pentru ca, fata, eu zic ca-l merita, nu?( Noapte buna, Leviatanul s-a dus la culcare, viața cealalta poate rasari din nou!

Textul de mai sus a fost scris de Radu Naum la solicitarea . Iar noi l-am publicat exact așa cum l-a scris.