Caitlyn Jenner acuzat de ucidere din culpa?
Informaţia a fost dată publicităţii joi de cotidianul Los Angeles Times. Documentele procurorilor vor încerca să demonstreze faptul că Jenner, în vârstă de 65 de ani, conducea automobilul cu o viteză mult prea mare, pe 7 februarie, înainte ca maşina sa, un model Cadillac Escalade, care remorca un alt vehicul, să lovească alte două automobile, pe autostrada Pacific Coast, informează Reuters.
Un purtător de cuvânt al Poliţiei din Los Angeles a confirmat pentru Reuters faptul că ancheta a fost finalizată, iar raportul va fi trimis Procuraturii locale săptămâna viitoare, însă a refuzat să confirme sau să infirme ipoteza potrivit căreia poliţiştii americani vor recomanda procurorilor să formuleze împotriva lui Caitlyn Jenner acuzaţia de ucidere din culpă.
Poliţia americană a afirmat într-un comunicat de presă că „ancheta a ajuns la concluzia că viteza a fost un factor (ce a dus la producerea accidentului, n.r.), ţinând cont de condiţiile de trafic”.
În timpul accidentului, un automobil Lexus, ce era condus de Kim Howe, în vârstă de 69 de ani, a fost tamponat de vehiculul condus de Caitlyn Jenner, a ajuns pe sensul de circulaţie opus şi a fost apoi tamponat frontal de un automobil de teren – un model Hummer.
Kim Howe a murit în urma coliziunii, iar Jessica Steindorff, care conducea o Toyota Prius, aflată în spatele maşinii conduse de Caitlyn Jenner, a fost la rândul ei accidentată. Caitlyn Jenner a scăpat fără răni majore în urma accidentului şi a refuzat să primească tratament medical după sosirea ambulanţelor la faţa locului.
Atât Jessica Steindorff, cât şi membrii familiei lui Kim Howe au dat-o în judecată pe Caitlyn Jenner, care era cunoscută sub numele Bruce Jenner în momentul producerii accidentului, un atlet american celebru, care a câştigat – cu record mondial – medalia de aur în proba de decatlon la Jocurile Olimpice de vară de la Montreal din 1976.
Bruce Jenner era cunoscut tinerei generaţii de telespectatori americani ca un fel de „patriarh” al familiei Kardashian, înainte de a anunţa, în aprilie, într-un interviu televizat la scară naţională, că este o persoană transgender.
Sursa.