Cadouri trăsnite pentru Crăciun
În această situație, tot ce rămâne de făcut este găsirea unui cadou năstrușnic, care să-l lase pe cel căruia îi este destinat cu gura căscată.
Iată în continuare o listă cu astfel de cadouri, într-o ordine absolut aleatoare.
Sutienul cu recipient pentru vin
Cele mai populare persoane de la o petrecere sunt fetele și cele care aduc băutura. Rezultă pe cale de consecință că fata care va purta sutienul cu recipient pentru vin va fi de două ori mai populară. Chiar dacă recipientul sutienului nu are decât o capacitate de 750 de mililitri, mai mult ca sigur că băieții se vor bate să facă plinul sutienului atunci când acesta va fi gol.
Veioza cățel
Această lampă de podea va stârni multe zâmbete. De ce? Pentru că întrerupătorul montat pe fir are forma unor excremente de câine! Iar zâmbetele vor fi stârnite de faptul că toți invitații se vor repezi să aprindă și să stingă lampa, chiar dacă în viața de zi cu zi se feresc să calce pe așa ceva.
Salteaua cașcaval
Pentru un iubitor de lactate, salteaua Cheesehead Bed ar fi cadoul ideal, aceasta arătând ca o felie imensă de cașcaval. Din fericire, salteaua este comodă, găurile reprezentând doar modelul husei.
Dispozitiv de ucis Zombie
Dacă cel căruia vreți să-i faceți un cadou este camionagiu sau fan zombie (sau amândouă), acesta este cadoul ideal. Conceput inițial ca o sculă all-in-one pentru camionagii, dispozitivul a fost remarcat de comunitatea vânătorilor de zombie și a fost declarat arma ideală împotriva acestora.
Costum roz de iepuraș
Versiunea pentru adulți a costumului purtat de Ralphie în „A Christmas Story” va face cu sguranță să fiți remarcat la petreceri.
Alarmă lătrătoare
Câinii sunt paznici excelenți, însă nu poți face cadou unul fără a ști disponibilitatea persoanei de a-l accepta, el trebuind să fie plimbat, hrănit etc. În ceea ce privește paza locuinței, un efect la fel de bun îl are o alarmă lătrătoare care, în momentul în care este activată rulează o înregistrare cu lătratul unui câine furios.
Bretele… invizibile
Bretelele sunt perfecte pentru a-ți ține pantalonii, dar, din punct de vedere al modei, nu mai sunt de actualitate. Noul model este conceput special pentru a putea fi purtat pe sub tricou sau cămașă, ceea ce va permite posesorului să evite să fie ținta glumelor făcute pe seama acestui accesoriu util, dar demodat.
Aer îmbuteliat
Parisul, Roma, Praga sau alte capitale sunt locuri de o frumusețe care îți taie respirația. CanBeGlobal s-a gândit că o gură de aer proaspăt din capitala preferată îți poate reaminti senzațiile trăite cu ocazia vizitei pe care ai făcut-o acolo. Concret, este vorba despre o „conservă” cu aer îmbuteliat în orașul de origine. Fiecare „conservă” este livrată într-un ambalaj deosebit, un certificat care garantează că aerul este „original” și două fotografii ale unor locuri deosebite din localitatea de proveniență.
Parfumuri ciudate
Apa de colonie este un acesoriu extrem de personalizat, iar casa Demeter Fragrances s-a gândit să ofere celor pasionați parfumuri si ape de colonie cu mirosuri deosebite. După cum se poate vedea și în imagine, poți opta pentru un miros de murdărie, casă funerară sau, de ce nu, mirosul unei roșcate în pat. Singura problemă, în afara gusturilor personale, ar fi răspunsul pe care îl vei da prietenei tale când te va întreba de ce miroși „ca o femeie ușoară” sau prietenilor atunci când vor afirma că „puți a mort”.
Analizator de respirație/Detector de alcool portabil
Doar un pas (sau un pahar) desparte starea bună dispoziție de cea de amețeală, de aceea brelocul cu detector de alcool te poate ajuta să nu treci de la prima la cea de a doua. Mai mult, există persoane care nu vor să încalce legea conducând în orice „dispoziție” iar brelocul le poate indica dacă este momentul să cheme un taxi.
Hot Booties, papucii care pot fi încălziți la microunde
Cuptorul cu microunde are și alte utilizări în afarș de a încălzi mâncarea sau a face floricele. Acum poate încălzi și papucii. Hot Booties sunt concepuți special pentru acest lucru. Datorită semințelor de in și de lavandă incorporate în căptușeală, după numai un minut de încălzit la cuptorul cu microunde sunt gata de încălțat, temperatura menținându-se o perioadă îndelungată.
Tapet însângerat
Pentru cei care au plăcerea sadică de a fi înconjurați de sânge există tapetul însângerat. Petele de sânge au culori vii, care nu se schimbă în timp și sunt „aruncate” în mod natural pe perete. Tapetul este cadoul ideal pentru cei obsedați de crime și sânge.
Go Plate, farfuria ideală pentru petreceri
De câte ori n-ați fost la petreceri la care ati fost frustrați de modul de servire al mâncării și al băuturii? Iată că americanii au găsit soluția pentru a nu mai fi nevoit să-ți aduci aminte unde ți-ai lăsat farfuria cu mâncare sau paharul sau, și mai rău, să nu le mai găsești. Farfuriile Go Plate rezolvă problema într-un mod elegant: ele au la centru o gaură și pot fi așezate pe majoritatea paharelor, cănilor sau sticlelor. Există un mic dezavantaj, dacă ești gurmand, trebuie să îi faci mai des realimentarea, neavând o capacitate prea mare.
Umbrela Brolly
Umbrelele sunt accesorii minunate, te protejează de ploaie (uneori chiar și de soare), însă au și un mare dezavantaj. Dorind mereu să fie în trend, producătorii modifică, pe lângă material, și forma mânerului, la unele exemplare acesta fiind chiar incomod, ușor de scăpat din mână. Producătorii umbrelei Brolly au luat în calcul funcționalitatea, așa că, pe lângă soliditatea umbrelei au făcut și un mâner ergonomic, asemănător unui box. Mai mult, producătorul umbrelei susține că poți chiar scrie SMS-uri sau email-uri tinând umbrela în mână.