Cabral “În tabloul de Sărbători, cel mai bine m-aş vedea în rolul renului Rudolf”

– Mai e puţin pînă la aniversarea de 10 ani a postului Acasă. Îţi aminteşti cum era cînd ai venit aici?

Eu am venit acum şase ani. La Acasă TV, echipa de atunci s-a schimbat foarte puţin. Echipa e foarte bine sudată, multe lucruri merg de la sine, treburile erau la fel ca şi acum, numai că noi eram… ceva mai tineri.

– Ce îţi place să faci la petrecerea aniversară Acasă?

Ştii cum e? E fix ca la şcoală, cînd, la sfîrşitul anului, faci un rezumat haios şi dement al tuturor întîm­plărilor din anul respectiv. E ca o seară cu prietenii tăi. Aşa ceva se numeşte petrecere adevărată. Şi cel mai bun lucru este că la petre­cerile noastre chiar vine toată lumea! De la costume şi machiaj, la păr şi lumini, operatori şi şoferi, regizori şi actori, şefi, echipa e completă! Şi asta apropie şi sudează echipa mai mult ca orice.

– Ce-ai făcut de-a lungul timpului la acest post?

Au fost atît de multe proiecte şi toate frumoase! Au fost “Poveştiri adevărate”, “Poveştirile de weekend”, a fost “Aici e vara ta” – o emisiune cu Mihaela Tatu, au fost multe sezone din “Un bărbat adevărat”, telenovelele “Păcatele Evei”, “Iubire ca în filme”, acum am “Inimă de ţigan” şi “Poveştiri de noapte”.

– Ce a fost cel mai greu în cariera de actor?

Greu este fiecare pas. Pot să spun însă că am avut noroc cu caru’! Am avut parte să joc alături de actori adevăraţi care au dorinţa să dea şi să înveţe. De exemplu, Pavel Bartoş, Carmen Tănase. Am avut norocul să fur meserie de la Dragoş Bucur. I-am avut lîngă mine în multe scene pe Gheorghe Visu, pe Gheorghe Dinică, pe Marin Moraru, actori incredibili. Dacă eşti atent şi nu-ţi umblă creierul brambura, înveţi şi furi foarte multe. Şi, în acelaşi timp, am avut noroc că am lucrat cu Iura Luncaşu, un regizor incredibil de creativ şi care ştie să scoată şi untul din tine pentru o secvenţă. Nu-s eu vreun mare actor, dar cu siguranţă că sînt un diletant ceva mai bun decît atunci cînd am început…

Ca Revelioanele celorlalţi copii din “South-Side Bucharest, Berceni Area”, pe timpul luminatului decedat… În familie, ronţăiam friptura şi mîncam portocale. Între ani, ieşeam în faţa blocului, pocneam nişte bubuitori cu carbid şi ne băgam la culcare. Nimic special…

– Unde îţi petreci acum sfîrşitul de an?

La Apreski-Valea Soarelui, Straja, Valea Jiului. Este o zonă superbă, zăpadă de nu-ţi vine să crezi, oameni super, lume multă, vacanţă adevărată! Am ales să nu mă mai înghesui pe Valea Prahovei pe stilul claie-peste-grămadă şi cot-în-ochi. Lăsăm fiţele altora şi mergem la cabană, într-o cameră cu patru paturi şi cu sobă de teracotă.

– Şi Crăciunul?

Evident, în familie. Cu fiica mea făcînd tărăboi pentru fiecare chestie care nu-i place, spunînd toate poeziile învăţate într-un an întreg la grădiniţă şi, evident, aşteptînd o recompensă pentru fiecare poezie spusă.

– Ce i-a cerut fiica ta lui Moş Crăciun?

Ca să vă daţi seama cît de bătrîn şi ofilit sînt, fiică-mea mi-a trimis un mail mie şi un mail Luanei, pentru ca noi să le trimitem mai departe către Moş Crăciun! Acum ceva timp, i-am luat un computer. Adică nu mai merge cu desene, cu scrisorele buchisite pe un colţ de hîrtie. A rugat-o pe bonă s-o ajute să-i trimită mail lui Moşu’. Şi, pentru că bona i-a spus că nu are adresa Moşului, ea a replicat: "Trimitem şi la mami şi la tati, că ei sigur au adresa!". Ce i-a cerut? Nu foarte multe. Lucruri din lumea ei plină de păpuşi şi poveşti. E un copil modest şi nu cere şi cerul şi pămîntul.

– Cu cine seamănă micuţa?

Inoke seamănă cu amîndoi. E foarte energică, comunicativă, pozitivă, zvăpăiată, ţopăie, sare, ţipă, răcneşte, dar, în acelaşi timp, e caldă şi pupăcioasă.

– Te-ai îmbrăcat vreodată în Moş?

De cîteva ori, dar m-au descurajat reacţiile. Cea mai tare a fost de la nişte prieteni, acum doi ani. După ce m-au văzut, au zis: "Frate, am înţeles că n-am fost prea cuminţi, dar chiar atît de răi încît să vină Moşu’ negru?!". Oricum, la cei doi metri ai mei, nu prea mă încadrez la categoria Moş Crăciun. Cred că nici în sanie n-aş avea loc. În tabloul acesta de Sărbători, cel mai bine m-aş vedea în rolul renului Rudolf!

– În copilăria ta, ce făceai cînd îl aşteptai pe Moş Crăciun?

Înainte de Crăciun, cotrobăiam prin cele mai întunecate unghere ale casei ca să găsesc cadourile. Nu le-am găsit niciodată! Ai mei nu îmi prea spuneau poveşti. Sînt oameni foarte pragmatici. Decît să mă plimbe de colo-colo cu poveşti, preferau să mă întrebe direct: "Ce vrei de Crăciun?". Mai eficient aşa! Şi eu îi ceream tot lui Moş Crăciun. Nu rămînea nimic nespecificat, era totul clar, scris cu majuscule, să nu se încurce omu’ cînd făcea sacul! Bine, de primit primeam omeneşte, ai mei se agitau cît puteau, dar oricum nu aveai cum să mă mulţumeşti.