Cabral îl dublează pe Antonio Banderas

Apropo.ro / 03.10.2013, 08:00
Cabral îl dublează pe Antonio Banderas
Cabral, carismaticul prezentator al emisiunii “Poveştiri de Noapte”, de la ACASA TV, ajunge, din 4 octombrie, în premieră pe marile ecrane în rolul unui arătos, dar superficial cavaler medieval, căruia îi împrumută vocea, în animaţia ”Justin şi cavalerii 3D“.

Aflat la prima experienţă de acest gen, misiunea lui Cabral a fost cu atât mai complicată cu cât a trebuit să dubleze personajul interpretat de celebrul Antonio Banderas în varianta originală a filmului.

”Mi-a făcut plăcere să fac parte din acest proiect, > este o poveste frumoasă, un basm animat care te face să râzi dar, în acelaşi timp, le şi pune celor mai mici valorile acolo unde ar fi bine să fie. Am dublat un personaj tembel, un Don-Juan lovit la cap, cu o personalitate aparte, Sir Clorex. Cu o voce de cuceritor din născare, dar cu replicile unui pămpălău ameţit, personajul meu are un farmec special. A fost distracţie mare la înregistrări, toţi colegii alături de care am lucrat în proiectul ăsta au râs – şi eu, recunosc – pentru că filmul este scris foarte bine şi replicile îţi dau motive de râs în cascadă.”, povesteşte Cabral, încântat de experienţa trăită la înregistrări.

Sir Clorex este în aparenţă cavalerul perfect care arată incredibil în armura sa strălucitoare. Puterea fizică, frumuseţea şi postura îl recomandă drept cavaler, însă atunci când pericolul îi dă târcoale, Clorex îşi dă seama că nu armura contează, ci caracterul celui care o poartă.

Eroul animaţiei, Justin, locuieşte într-un regat în care birocraţii conduc, iar cavalerii au fost alungaţi. Mai presus de orice, visul lui este să devină un cavaler neînfricat, exact ca bunicul său. Cu toate acestea, tatăl are alte planuri rezervate pentru el şi vrea ca Justin să-i calce pe urme şi să devină avocat.

Pentru a-şi îndeplini visul, Justin porneşte într-o călătorie plină de neprevăzut. De-a lungul drumului o va cunoaşte pe frumoasa şi rebela Talia, pe vrăjitorul Melquiades, dar şi pe arătosul Sir Clorex.

Deşi, aparent, nu are calităţile necesare unui adevărat cavaler, Justin trebuie să îşi apere familia şi regatul de crunta răzbunare a lui Sir Heraclio şi a armatei sale de cavaleri alungaţi şi hotărâţi să distrugă totul în cale.