Cabral a ajuns iar la spital! Medicii au murit de râs când au auzit ce problemă are
Cabral a povestit pe blog cum a fost la medic după un episod incredibil.
„Aşadar… trezeală de la şase dimineaţa şi dă-i cu treabă! Până la prânz n-am avut timp să opresc să mănânc, îmi patina stomacul în gol.
Depresia adevărată venea şi din faptul că ştiam că în oraş n-am timp să mănânc, acasă nu prea era nimic de mâncare… tristă situaţie, să nu te însori că aşa păţeşti!
Revenind la ale noastre… pe la prânz, deja sleit de puteri şi rupt de foame intru pe uşă. Acasă… nimeni.
Păşesc şi mai trist pe hol, las rucsacul jos, pun casca moto la încărcat şi mă descalţ…
Pe masa din bucătărie… ce să vezi?! O pâine proaspătă, doi ardei graşi şi un tub!
– Vezi, mă, ce animal cârcotaş sunt… a mea chiar dacă n-a avut timp să gătească, măcar de un sendviş şi-a găsit timp să-mi cumpere ceva!
Şi brusc înviorat de bucuria că sunt – totuşi – şi eu iubit de cineva, m-am pus la masă.
Am tăiat două felii frumoase de pâine, am tăiat şi spălat repede şi ardeii, am deschis tubul ăla de care spuneam şi l-am mirosit… aşa pateu de ficat bun n-am mai mirosit de mult! Parcă mirosea puţin şi-a trufe!
Mi-am făcut două sendvişuri serioase în care am mai pus şi nişte brânză sărată din frigider… a ieşit o simfonie, nu altceva!
Termin de mâncat, beau şi-un pahar de apă, mă fluieră telefonul c-am primit nişte mesaje.
Deschid telefonul:
Brusc mi-a suit tot stomacul în gât!
– Pateu de câine?! Cu trufe?! Ce să caute trufele în pateul de câine?! Şi ce să caute pateul de câine pe masă, lângă pâinea mea?! Şi cum să mănânc eu aşa ceva?!
Încet, cu mare silă şi cu mâinile tremurânde am ridicat tubul de pe masă.
Ce să vezi?!
De pe ambalaj râdea la mine, fericit de cum nu s-a mai văzut, individul acesta!
Fi-ţi-ar potaia de râs! Să mor pe loc!
M-am dus repede la toaletă, mi-am băgat degetele pe gât… degeaba, îmi venea dar nu ieşea!
I-am dat mesaj nefastei, am plecat la un prieten doctor, m-am dus la el la spital, m-am întâlnit acolo şi cu Andreea.
Când am început să le povestesc la spital ce-am păţit şi cum simt eu că mor… s-au pus pe un râs, pe-o hămăială şi-o hohoteală de parcă tocmai câştigaseră la loto!
Eu le spuneam, ei râdeau de mureau, se tăvăleau pe jos… şi eu muream pe picioare!
M-au examinat sumar printre icnete şi pufnituri în râs, m-au trimis acasă spunându-mi să fiu atent la scaun. Dacă e moale… să le dau un telefon.
Dacă nu… cică să-mi mai fac un sendviş”, a scris el.