Burlacul şi una dintre concurentele de la ”Totul pentru dragoste”, noapte romantică. Cum au fost surprinşi de camere – FOTO
În acest weekend, burlacul Laurenţiu Matei şi cele trei pretendente rămase în concurs, după ce a patra concurentă a fost nevoită să iasă din show din cauza geloziei iubitului, au mers într-o adevărată aventură în Delta Dunării.
Peisajele de poveste şi activităţile solicitante au transformat weekendul într-unul memorabil, iar miza a fost una destul de mare. Astfel, pretendenta care reuşeşte să câştige probele de caiac-canoe, tir sportiv şi tras cu arcul petrece o seară romantică cu burlacul Laurenţiu, sporindu-şi astfel şansele de câştig.
Cea care a reuşit să şocheze pe toată lumea cu abilităţile sale sportive a fost Gabriela, una dintre fetele aflate deja într-un cuplu, dar care, prin gesturile tandre şi determinarea sa, a ajuns la performanţa de a-l convinge pe burlac că este singură.
”Este Xena din grupul nostru, wonder woman. Am văzut că era pornită, mă aşteptam să câştige, dar nu mă aşteptam să mă bată şi pe mine”, recunoaşte Laurenţiu surprins.
Şi pentru că a câştigat detaşat toate probele, Gabriela a fost şi cea care a petrecut o noapte romantică cu burlacul: ”Am avut un moment foarte frumos. Îmi doream să stau cu ea de vorbă. Cred că suntem amândoi de acord cu faptul că are nişte sentimente pentru mine. Ea este foarte atentă cu mine. E clar că doreşte acest lucru”, a mărturisit Laurenţiu, convins fiind de sentimentele Gabrielei.
Cât de departe va merge Laurenţiu şi cât sunt dispuse să rişte pretendentele telespectatorii vor afla în fiecare zi, de luni până vineri, de la ora 14.00, în cadrul reality show-ului la „Totul pentru dragoste – la bine şi la greu”, numai la Antena 1.
Burlacul, un bărbat seducător şi plin de curaj, va trebui să aleagă dintre cele trei femei rămase în casă, una dintre ele fiind singură, iar celelalte aflându-se deja într-o relaţie.
Laurenţiu este păzit 24 de ore din 24 de o gardă de corp, care asigură atât securitatea lui pentru cazurile în care partenerii concurentelor pot avea reacţii nedorite, cât şi pentru corectitudinea concursului : oprirea oricărei tentativă de scurgeri de informaţii către burlac, legat de pretendentele aflate în concurs şi de statutul acestora.
La final, burlacul va trebui să facă alegerea decisivă. Dacă va alege pretendenta singură, amândoi vor împărţi cei 5000 de euro puşi în joc. Insă, dacă burlacul face alegerea greşită, pretendenta şi partenerul ei pleacă acasă cu premiul, iar burlacul rămâne cu mâinile goale.