Toate cele 20 de concurente intrate în show au încercat să facă o primă impresie puternică şi fie i-au dăruit lui Andrei diverse cadouri inspirate, fie i-au dedicat momente artistice.
O studentă la Medicină, alta la Medicină Veterinară, una la Cibernetică, alta la Management, o solistă şi o tânără pasionată de actorie, dar şi două surori gemene au fost doar câteva dintre cele intrate în această aventură romantică. Monica, Iulia, Alice, Roxana, Carmen, Andra, Ayda, Daiana, Monique şi Andreea au primit însă mult râvnitul trandafir şi au aflat astfel că sunt cu un pas mai aproape de a-l cuceri definitiv pe Andrei. Ele i-au dovedit aseară acestuia că se pot încadra cât mai bine în cerinţele pe care el le are de la partenera ideală, care trebuie să fie „caldă, naturală, sinceră”. Până când el se va convinge cine merită să primească inelul de logodnă de la străbunica lui transmis din generaţie în generaţie, Andreea Mantea, prezentatoarea emisiunii, a primit în grijă cutiuţa în care se află preţioasa bijuterie.