Bun venit În Ţara Glumelor!

11 10. 2010, 10:00

Silviu Petcu caută talente…
politice

– Până acum, cine a excelat la „Politicienii au talent”,
noua rubrică din „Land of Jokes”?

Această rubrică a reuşit să scoată la iveală „artistul” din doamna
Udrea şi din domnul Boc. Oricât de bun ar fi prim-ministrul la
„cosit” salariile buge­tarilor, tot doamna Udrea a excelat: a
interpretat magistral „Ciocârlia” la frunza brand-ului de
ţară.
– Aţi terminat deja filmările pentru „Nemuriciul”. Ne
puteţi povesti câteva întâmplări de pe platourile de
filmare?

Filmam bătălia de la Neajlov, a lui Mircea cel Bătrân cu turcii, şi
îl fu­gă­ream pe Nemuriciu (boierul Ne­mu­rean al domnitorului
valah) prin mlaş­tina binecunoscută. El, fiind nemuritor, a
„călcat” apa. Noi (Silviu şi Fakiru), fiind muritori şi turci pe
deasupra, ne-am cufundat în mlaştină. Eu, la propriu. Noroc că era
la amurg şi, în celelalte 4-5 duble, nu s-a văzut că turcul Ahmed
(adică eu) era deja ud de la mijloc în jos. Sau poate era ud de
frică?!
– Care sunt noutăţile acestui sezon?
Ne vom întâlni cu prezentatorii ştirilor de râs, Ela Prodan şi Doru
Antonesi, dar şi cu cei 3 corişti (Bogdan Cotlet, Cosmin Seleşi şi
subsemnatul) care dau tonul la cântecul ştirilor. Avem în fiecare
săptămână câte o incursiune în „Hard Joke Cafe”, unde-i vom întâlni
pe nelipsiţii „mondeni”: Barje (Bogdan Cotleţ), Gina Pişcot (Ela
Prodan), Lili Sandru (Ana Maria Mirică) şi Oana Paşcani (Simona
Stoicescu). Acestora li se va alătura Marele Bote (Cătălin
Mireuţă). Apare şi o rubrică nouă de ştiinţă, patronată de Fundaţia
„Mediocrul Român”, în care profesorul Sfertodoct Dâncău (Florin
Constantin) şi asistenta sa Semidoxia (Ana Maria Mirică) vor
prezenta ultimele invenţii inutile româneşti.

Paula Chirilă, călătorie în lumea
poveştilor

– Ce tip de populaţie este majoritară în LOJ: cea de sex feminin
sau cea de sex masculin?
Cred că „Land of Jokes” e un tărâm extrem de colorat şi de variat.
În noul sezon, de exemplu, o să fiu şi Blonda lui Bote, dar voi fi
şi doamna Adelina Zgârciu sau voi interpreta diverse doamne din
politică. În orice caz, „Land of Jokes” este populat cu tot felul
de personaje colorate: vedem oameni politici, vedete, fete şi
băieţi de Dorobanţi sau oameni simpli, personaje istorice, neapărat
toţi puşi în situaţii pline de haz.
– Şi soţul tău face parte din echipa LOJ. Cum reuşiţi să
lucraţi împreună?

Eu sunt destul de severă cu mine în ceea ce priveşte prestaţia
artistică, dar cu soţul meu încerc să mă abţin. Încerc să păstrez
pe platouri o relaţie bazată pe profesionalism- acolo suntem
colegi.
– Dacă ai putea să călătoreşti în timp, ce secol ţi-ai
alege pentru prima vizită?

Aş alege să călătoresc în lumea poveştilor. Cu fetiţa mea.

Cristian Greţcu, viaţa alături de
Iliescu

– Aveţi o „relaţie” specială cu Ion Iliescu. Care ar fi
talentul lui ascuns?

De câţiva anişori buni, „convieţuim”, dânsul nu se dă plecat de pe
scena politică, eu nu mă dau în vânt să-l interpretez, dar amândoi
o facem ca nişte profesionişti. Talentul ascuns? Acupunctura cu
sula (în coaste). De fapt, cred că e „sulo-punctură”.
– Dacă n-aţi face comedie, cum v-aţi câştiga banii de zi cu
zi?

Dacă nu aş fi optat pentru glumă, ar fi trebuit să îmi câştig
pâinea ca inginer mecanic de motoare de maşini, me­se­rie pe care o
respect, dar cu care nu prea mai am nimic în comun. Oricum, aş
putea face multe lucruri ca să îmi câştig pâinea, dar prefer,
iubesc să fac glume în „LOJ”, la PRO TV!
– Care este răsfăţul suprem pentru dvs.?
Să primesc laude de la familie pentru ceea ce am produs: pentru
parodiile muzicale din „Land of Jokes”(sunt scrise de Cătălin
Mireuţă şi de subsemnatul) sau pentru felurile de mâncare gătite şi
servite (am şi această pasiune, bucătăritul)… Sau şi pentru una
şi pentru alta. Sau doar pentru parodie…