Bullmastiff

Este „fratele mai mic” al Mastiffului, iar porecla „uriașul blând” este, probabil, cea mai inspirata descriere a rasei. Bullmastifful poate fi cea mai buna alegere pentru cineva care dorește un câine caruia sa-i încredințeze protecția familiei și a casei.

Desigur, exista multe alte rase foarte eficiente în aceasta „slujba”, dar, în majoritatea cazurilor, eficiența lor se bazeaza fie pe neîncrederea și agresivitatea nativa fața de straini, fie pe un antrenament de paza, aparare și atac. De aceea, respectivii câini pot fi periculoși pentru orice persoana straina care le încalca teritoriul.

În schimb, Bullmastifful este foarte devotat, blând și prietenos din fire, aratându-și colții doar atunci când el considera ca este absolut necesar sa intervina. Cu toate acestea, în ochii multor neinițiați, Bullmastifful este încorporat în categoria raselor periculoase. Iar principalii vinovați pentru aceasta imagine deformata sunt chiar unii dintre stapâni…

Istoria documentata a rasei începe în Anglia anului 1860. Totuși, se pare ca acest tip de câine, o combinație de Mastiff cu Bulldog, exista în Anglia de multe secole și, dupa cum afirma unii istorici ai rasei, era cunoscut sub diverse denumiri: corcitura de Mastiff, Mastiff mic, Bulldog puternic etc.

Bullmastifful este un exemplu tipic de rasa creata de om pentru a îndeplini o munca anume și „compoziția” sa corespunde formulei 60% Mastiff, 40% Bulldog. Sigur ca nu este vorba despre Bulldogul actual, ci despre cel de acum un secol, care era mai mare și avea picioare mai lungi.

Scopul pentru care a fost creata rasa era protecția paznicilor de vânatoare, prinderea și imobilizarea braconierilor. În Anglia, timp de multe secole, braconajul a fost o infracțiune pedepsita cu moartea.

Evident ca, în aceasta situație, braconierii preferau sa atace și chiar sa ucida paznicii de vânatoare întâlniți, decât sa riște sa fie predați autoritaților. Era clar ca paznicii aveau nevoie de un ajutor și, pentru ca braconierii acționau mai mult noaptea, cel mai indicat era ca respectivul „paznic-adjunct” sa fie un câine. Și Mastifful și Bulldogul au fost testați pentru aceasta „slujba”, dar nici unul, nici celalalt nu aveau eficiența dorita. Mastifful era prea greoi, nu avea viteza necesara și nu ataca suficient de hotarât.

În schimb, Bulldogul era prea agresiv și nu avea destula forța. Deoarece, totuși, amândoi prezentau anumite caracteristici utile, împerecherile între ei erau destul de frecvente și au stat la baza obținerii rasei dorite. Creatorul Bullmastiffului modern este considerat englezul S.E. Moseley.

În cartea sa Bullmastiff and Mastiff Handbook, Douglas Oliff îl citeaza pe Moseley, care explica: „Folosind o femela de Mastiff și un Bulldog, am obținut pui 50/50%. Am împerecheat femelele din acest cuib cu Mastiffi. Au rezultat femele 75% Mastiff și 25% Bulldog. Acestea, la rândul lor, au facut pui cu masculi 50/50%. Apoi, femelele obținute din aceste cuiburi, care erau deja 62,5% Mastiff și 37,5% Bulldog, au fost împerecheate tot cu un mascul fifty-fifty.

Femelele din aceasta a patra generație au fost cuplate cu masculi 62,5/37,5. Așa am obținut, la a cincea generație, câini care sunt aproximativ 60% Mastiff și 40% Bulldog. Am repetat procedura pornind de la exemplare din alte linii de sânge, am împerecheat câinii rezultați din a cincea generație, din linii diferite, și, astfel, am stabilizat caracteristicile noii rase.”

Treizeci de ani i-au fost necesari lui Moseley sa obțina Bullmastifful, dar efortul i-a fost rasplatit: câinele produs de el moștenise tot ce aveau mai bun cei doi stramoși, în plus prezenta calitați pe care Mastifful și Bulldogul nu le aveau. Rasa a devenit în scurt timp foarte populara și utila, mulți ani fiind cunoscuta și sub denumirea GamekeeperÂ’s Night Dog, ceea ce înseamna „câinele de noapte al paznicului de vânatoare”.

Deși mulți chinologi nu agreeaza aceasta teorie, sunt specialiști care susțin ca primii Bullmastiffi au primit și un pic de sânge de Bloodhound, așa explicându-se de ce rasa are un nas atât de bun.

Așadar, scopul acestei complicate succesiuni de împerecheri era obținerea unui câine care sa poata gasi urma, sa prinda și, doar prin greutatea corpului sau, sa imobilizeze un om, pâna la sosirea stapânului. Și sa elibereze sau sa atace infractorul numai la comanda stapânului. În a doua jumatate a secolului al XIX-lea, se povestea despre Bullmastiff ca era capabil sa darâme și sa imobilizeze un om înarmat, asemenea incidente având loc atât pe terenurile de vânatoare, cât și în expoziții, în scop demonstrativ. Ba chiar, în cursul demonstrațiilor, câinii purtau botnița când erau lansați împotriva „infractorilor”, pentru ca publicul sa-și poata da seama de forța și hotarârea animalului.

Dupa un timp, Bullmastifful a început sa fie tot mai frecvent utilizat drept câine de paza a familiei și câine de companie. În Africa, la începutul anilor 1950, în perioada revoltelor populației Mau-Mau, rasa a devenit foarte populara în rândurile rezidenților albi, care au importat numeroase exemplare. Fermierii albi au constatat ca Bullmastiffii erau buni gardieni împotriva indigenilor și, în plus, aparau eficient vitele de atacurile animalelor salbatice, în principal babuini și gheparzi.

Evident ca astazi, doar foarte rar Bullmastifful mai este folosit drept ajutor al paznicilor de vânatoare, dar Standardul actual prevede ca Bullmastifful sa-și pastreze caracteristicile fizice și psihice necesare muncii pentru care rasa a fost creata. Culoarea inițiala a Bullmastiffului era galben-tigrat, deoarece aceasta îi oferea un bun camuflaj. Ridurile caracteristice de pe fața lui aveau și ele o menire: chipul câinelui fiind atât de expresiv, simpla schimbare de mimica avertiza paznicul de vânatoare asupra prezenței unui pericol.

Tocmai din acest motiv, în Standard se cere ca Bullmastifful sa nu aiba riduri de expresie în repaos, dar aceste riduri sa apara atunci când câinele este în atenție. S-a constatat ca, pentru munca pe care o avea de îndeplinit, era util sa aiba unghii de culoare închisa, cele alb-galbui fiind prea vizibile noaptea. Parul trebuia sa fie scurt, des, impermeabil.

Recunoașterea rasei de catre Kennel Clubul englez s-a produs în 1924, iar primul Club s-a înființat un an mai târziu, numindu-se The Midland Bull-Mastiff Club.

Caracteristici
Despre caracterul Bullmastiffului, Moseley, parintele rasei, spunea: este un câine puternic, care poate trânti și imobiliza un om în toata puterea, dar numai la comanda, caci Bullmastifful nu este agresiv și nu lupta din placere.

Exista, în Anglia, o veche zicala care este valabila și astazi: devotament nu poți cumpara, dar, daca ai nevoie de așa ceva, cumpara-ți un Bullmastiff, caci este aproape același lucru. Acest câine este extrem de devotat, își apara familia cu prețul vieții, dar discerne foarte bine între un prieten și un dușman, între un hoț și un necunoscut care intra pe proprietate cu gânduri pașnice.

Este un câine foarte blând, scopul lui în viața fiind sa-i faca stapânului pe plac. Iubește copiii, le este partener de joaca, se lasa cu bucurie mângâiat de copiii vecinilor și de musafirii stapânilor. El va ataca doar daca cei dragi sunt amenințați și o face nu pentru ca este un câine violent, ci unul protector, care nu are nevoie de vreun antrenament special pentru paza.

Exista Bullmastiffi care au fost dresați sa atace la comanda, așa cum se dreseaza alte rase. Chiar daca unora li se pare util un asemenea antrenament (și pretind ca, doar daca animalul este învațat sa atace, poate fi învațat sa-și înceteze atacul la comanda), specialiștii susțin, și stapânii confirma, ca majoritatea Bullmastiffilor care au primit un astfel de antrenament devin prea agresivi și greu de controlat.

Daca vreți sa va luați un Bullmastiff, nu-l cumparați decât daca aveți de gând sa va comportați cu el la fel ca și cu un alt membru al familiei, deoarece acest câine nu își dezvolta un caracter corect atunci când este aruncat într-un padoc sau legat în lanț.

Puii trebuie socializați de mici, trebuie duși sa se joace cu copiii, cu persoane straine, cu alți caței, dar nu vor fi lasați în compania unor câini „belicoși”, între care se isca frecvent batai. Și dresajul de disciplina trebuie început timpuriu (dresajul trebuie sa se bazeze pe respectul mutual, nu pe violența), de la aproximativ doua luni, caci un câine atât de puternic trebuie sa știe ce are voie sa faca și ce nu, trebuie sa știe comenzile elementare care sa va permita sa-l aveți sub control.

Deși învața ușor, comenzile de baza vor fi frecvent repetate, reamintite, în casa, la joaca, în parc, mai ales având în vedere ca Bullmastifful se maturizeaza psihic începând de la vârsta de doi ani.

Probleme de sanatate
Fiind o rasa masiva, de talie mare, cele mai frecvente afecțiuni sunt cele ale oaselor și articulațiilor. Puii care sunt aparent sanatoși și se dezvolta bine, încep subit sa șchioapete. Motivele sunt multiple, iar majoritatea maladiilor osteo-articulare sunt cauzate parțial de condițiile de mediu (hrana, activitate etc.), parțial de ereditate.

Principalele afecțiuni de acest gen, destul de frecvent întâlnite în cadrul rasei, sunt: osteocondroza, panosteita, osteodistrofia hipertrofica, diferitele forme de maladie a cotului și displazia de șold. Cel mai bine este ca, atunci când apare o șchiopatura, sa va adresați medicului veterinar, pentru efectuarea investigațiilor necesare.

Deoarece Bullmastifful este o rasa cu creștere rapida, puii trebuie feriți de activitați fizice intense sau brutale (se recomanda alergarile ușoare și mersul la pas), mersul și alergarea pe suprafețe alunecoase și nu trebuie sa urce și sa coboare frecvent scari. Totodata, puii nu trebuie sa fie prea grași, pentru a nu suprasolicita oasele și articulațiile.