„Bullet Train”, cu Brad Pitt, pe primul loc în box office-ul românesc în weekendul premierei

09 08. 2022, 10:05
Image: 699797298, License: Rights-managed, Restrictions: , Model Release: no, Credit line: Profimedia

„Bullet Train”, un nou thriller de acțiune cu Brad Pitt în rolul principal, regizat de David Leitch („Atomic Blonde”, „Deadpool 2”), a ocupat primul loc în box office-ul românesc, în weekendul premierei. Filmul a avut încasări de 925.539 de lei în primele trei zile de la lansare.

Bazat pe romanul „Maria Beetle” de Kōtarō Isaka, „Bullet Train” îl are pe Pitt în rolul lui Ladybug, un asasin cu experiență care se urcă într-un tren și întâlnește alți ucigași profesioniști: Prince (Joey King), Tangerine (Aaron Taylor-Johnson), Lemon (Brian Tyree Henry) și Hornet (Zazie Beetz). Tot în tren se află Kimura (Andrew Koji), un tată care caută să se răzbune după ce Prince i-a băgat fiul în comă. Ucigașii își dau seama curând că diferitele lor ținte sunt toate interconectate, iar misiunile lor scapă rapid de sub control.

Urmărește trailerul mai jos:

Următoarele două poziții în box office-ul românesc au rămas neschimbate. Pe poziția secundă se menține „Thor: Iubire și tunete/ Thor: Love and Thunder”, de Taika Waititi, cu încasări de 245.446 de lei. În cel mai nou film din franciză, Thor, Zeul Tunetului își unește puterile cu Regele Valkyrie, Korg și cu fosta sa iubită, devenită între timp noul „Mighty Thor” (Puternicul Thor), pentru a înfrunta un ucigaș galactic cunoscut sub numele de „Gorr the God Butcher” (Gorr Călăul Zeilor), care vrea să anihileze specia zeilor, căutând răzbunare. Din distribuția filmului fac parte Chris Hemsworth,  Natalie Portman, Christian Bale, Karen Gillan, Taika Waititi, Tessa Thompson.

Poziția a treia este în continuare ocupată de filmul animat „Minionii 2/ Minions: The Rise of Gru”, cu încasări de 243.690,13 lei. Filmul regizat de Kyle Balda, Brad Ableson și Jonathan del Val are acțiunea plasată imediat după evenimentele din primul lungmetraj din franciză, în anii 1970.

Topul 10 al filmelor cu cele mai mari încasări în weekend în cinematografele românești este completat de: „Gașca Animăluțelor DC/ DC League of Super-Pets” (236.867 de lei), „Top Gun: Maverick”, cu Tom Cruise (122.516,70 de lei), „Orfana: Îngerul morții/ Orphan: First Kill”, de William Brent Bell (103.292,72 de lei), „Jurassic World: Dominația”(63.646,70 de lei), „Elvis”, care a vândut bilete de 63.311 lei, „Telefonul negru” (47.140,30 de lei), „Lightyear” (19.724 lei).

CITEȘTE ȘI: Actori care au făcut roluri foarte bune în filme slabe sau mediocre

TOP 5: Continuări de filme populare care nu ar fi trebuit făcute. Chiar avem nevoie de 6 „Singur acasă”?

Foto: Profimedia Images