Bulgaria își pierde turiștii germani
Potrivit acestora, Bulgaria este cea mai puțin profitabila destinație pentru tour-operator. Turiștii germani au fost nemulțumiți de calitatea slaba a mâncarii și de zgomotul provocat de lucrarile de construcții din zona.
Cu toate acestea, TUI va continua sa investeasca în Bulgaria, ținând cont de dezvoltarea rapida a stațiunilor de pe coasta Marii Negre din punct de vedere turistic.
Spre deosebire de Bulgaria, numarul rezervarilor înregistrate pentru Turcia și Grecia au crescut cu 22% și respectiv 5% fața de aceeași perioada a anului trecut.
Conform Ministerului Turismului, peste 2,7 milioane de turiști straini și-au petrecut vacanța în Bulgaria pâna la sfârșitul lunii iulie.
Mediafax