București va fi capitala jazz-ului mondial, cu ocazia EUROPAfest, între 16-24 iulie
EUROPAfest lansează invitația unui maraton de 9 zile de muzică live. În perioada 16-24 iulie București devine capitala jazz-ului. Seară de seară, scena Sălii Auditorium a Palatului Regal / Muzeul Național de Artă al României va găzdui concerte, recitaluri, seri de jam sessions, spectacole de gală cu artiști din 20 de țări, conform unui comunicat remis apropo. Biletele s-au pus în vânzare pe platforma iabilet.ro.
jmEvents pregătește o ediție specială a EUROPAfest. Anul acesta accentul va fi pus pe jazz, care înseamnă înainte de orice libertate, energie creativă, relaxare, inovație, spontaneitate. Sloganul anului 2021 nu este ales întâmplător, ci sublinează chiar esența sa Return to Live Music. No limits, just hope !
Festivalul este dedicat atât pasionaților, cât și celor care vor să descopere frumusețea și unicitatea jazz-ului alături de trupe cunoscute ale scenelor internaționale sau formații noi, doritoare de afirmare. Cu titluri precum Jazz at the Palace, Summertime Jazz, Sunday Jazz Mood, It’s Jazz Time sau Jazz a Perfect Day publicul bucureștean este invitat la un răsfăț auditiv.
Se va cânta și se va asculta jazz tradițional, New Orleans jazz, swing, bebop, cool jazz, latin jazz, fusion, soul jazz, free jazz, modal jazz sau contemporan cu trupe din Argentina, Aruba – Insula Caraibe, Azerbaidjan, Australia, Austria, Brazilia, Columbia, Coreea de Sud, Cuba, Elveţia, Finlanda, Franța, Germania, Italia, Japonia, Polonia, Rusia, Statele Unite ale Americii, Țările de Jos și Ucraina.
Directorul EUROPAfest, Luigi Gageos declara: „EUROPAfest este un festival de tradiție care anual prezintă jazz, blues, pop și muzică clasică. 2021 este un an atipic în care am decis să dăm prioritate jazz-ului, fără însă a neglija sau a renunța la celelalte genuri muzicale. Am observat în rândul bucureștenilor un apetit în creștere pentru muzica de jazz, de aceea vrem să venim în întâmpinarea lor cu un line-up de excepție. Aducem în premieră artiști europeni și din alte colțuri ale lumii pentru a simți și la București pulsul scenei de jazz internaționale. O seară la EUROPAfest este o poartă deschisă către alte lumi. Vă așteptăm cu drag!”
Unic în România, festivalul internațional EUROPAfest, organizat de jmEvents, aduce din 1994, în cadrul aceluiași eveniment, patru genuri muzicale: jazz, blues, pop și clasic. În 2005, EUROPAfest a fost primul eveniment căruia Casa Regala i-a acordat Înaltul Patronaj, iar din 2015 este festival EFFE | Europe’s finest festivals, titulatură oferită de Comisia Europeana și Parlamentul European.
Toate noutățile și informațiile referitoare la festival vor fi comunicate pe www.europafest.ro și pe paginile de social media EUROPAfest – Facebook și Instagram.
Foto: EUROPAfest
CITEȘTE ȘI: Summer Well: The Limited Edition are 4 zile de festival anul acesta