Bucătarul personal al ambasadorului SUA la Chişinău concurează la „Chefi la cuţite” – FOTO
Şi chiar dacă prezenţele haioase şi glumele nu vor lipsi din meniu, în faţa juraţilor se vor perinda şi bucătari profesionişti, care vor încerca să-i convingă pe cei trei de talentul lor. Aşa se face că bucătarul personal al ambasadorului SUA la Chişinău se va prezenta la preselecţiile „Chefi la cuţite” cu un preparat inedit. Petru va povesti că bucătăria este cea mai mare bucurie a sa şi că îşi doreşte foarte mult să rămână în concurs tocmai pentru că simte că aici poate învăţa mai multe despre meseria pe care o iubeşte atât. E tânăr, pasionat de sport şi îi va cuceri imediat pe cei trei chefi cu graiul său cu accent, astfel că dialogul cu juraţii va fi deopotrivă interesant şi amuzant. De la sos „ţiriaki”, la „bostănei”, acesta îi va amuza pe chefi cu regionalismele pe care le foloseşte. Dacă îşi va păstra zâmbetul pe buze şi când va primi voturile juraţilor rămâne de văzut în ediţia de luni a emisiunii „Chefi la cuţite”.
Tot atunci, un bucătar-şef din Mamaia va încerca să-l impresioneze pe chef Cătălin, cunoscut pentru pasiunea pe care o are pentru fructele de mare, cu un plating de midii în stil thailandez. Eterna rivalitate între noră şi soacră se va duce luni la „Chefi la cuţite” şi în bucătărie: Elena şi Tatiana sunt bucătărese, noră şi soacră, iar acum pretendente la un loc în concursul de la Antena 1. Surpriza serii va veni din partea Rebecai Mădaş, fostă concurentă în cel de-al doilea sezon „Hell’s Kitchen – Iadul bucătarilor”. Care va fi reacţia juraţilor când o vor vedea şi ce va alege aceasta să le gătească chefilor, telespectatorii Antena 1 vor afla luni, 12 septembrie, de la 20.30.