Bruce Willis și John Travolta, din nou împreună pe marele ecran, după 27 de ani
Actorii Bruce Willis și John Travolta vor colabora din nou pentru un film, “Paradise City”, regizat de Chuck Russell. Cel mai recent proiect în care cei doi s-au aflat față în față pe marele ecran a fost drama din 1994 “Pulp Fiction”, în regia lui Quentin Tarantino.
De-a lungul timpului, Willis și Travolta au mai colaborat la proiectele “Look Who’s Talking’ și “Look Who’s Talking Too”, pentru care însă Bruce doar și-a împrumutat vocea, unui personaj bebeluș.
În noul film “Paradise City”, a cărui dată de lansare nu este încă stabilită, Bruce Willis va juca rolul unui vânător de recompense, Ryan Swan, iar Travolta, pe cel al unui criminal.
Scenariul filmului este semnat de Corey Large și Ed Drake, iar de regie se va ocupa Chuck Russell, cunoscut pentru peliculele “The Mask” și “Scorpion King”. Producția a început luni în Hawaii, un loc ce joacă un rol important în realizarea filmului, potrivit nme.com.
John Travolta este în cărți și pentru o continuare a filmului “Face/Off”
În luna martie, regizorul Adam Wingard a dezvăluit că speră să-i readucă împreună pe marele ecran pe actorii John Travolta și Nicolas Cage pentru o continuare a filmului de acțiune “Face /Off”, realizat în 1997. Wingard a precizat că ambii actori au fost interesați de idee, însă o decizie finală va fi luată în funcție de calitatea scenariului.
„Va trebui să trecem peste acele obstacole de tipul întrebărilor precum ‘oare le va plăcea acest film?'”, a spus el. “Ne-au citit ideile principale, toată lumea este de acord, în mare, însă, de îndată ce scenariul va fi complet, vom vedea reacția fiecăruia”, a mai spus Wingard.
CITEȘTE ȘI: Bruce Willis se reuneşte cu soţia după ce a petrecut saptâmani întregi în carantină cu Demi Moore
Scenaristul „Pulp Fiction”, acuzat de omucidere
Migraţie la Hollywood! Actori celebri care au lăsat marele ecran pentru serialele TV
Foto: Profimedia Images