Bruce Springsteen se luptă cu depresia. Care este cauza
Tatăl lui Springsteen, Doug, a trecut prin mai multe locuri de muncă, luptând cu alcoolismul şi tulburările mentale. În cartea sa biografică ‘Born to Run’ cântăreţul descrie cum trăia cu frică de tatăl său în locuinţa lor modestă din Freehold, în New Jersey, subliniind că el însuşi a moştenit „demonii” tatălui său.
Springsteen descrie în memoriile sale şi dragostea pentru a doua lui soţie, Patti Scialfa, solistă în trupa sa, E Street Band, şi pentru cei trei copii ai lor. Însă ‘TheBoss’, celebru pentru concertele sale maraton — mărturiseşte că are nevoie de tratament pentru depresie din cauza demonilor trecutului care îl bântuie.
El povesteşte de asemenea anii de sărăcie ai familiei sale şi sacrificiul mamei sale, Adele, pe care o consideră o eroină, care din salariul modest de secretară i-a cumpărat prima chitară electrică. Mama lui Springsteen a făcut senzaţie pe internet dansând la 90 de ani alături de fiul său la concertul pe care Springsteen l-a oferit cu casa închisă la Madison Square Garden din New York.