Britney Spears promite „o nouă eră” cu cel de-al 9-lea său album
„Noul meu album este începutul unei noi ere”, a postat miercuri pe Twitter cântăreaţa în vârstă de 34 de ani, care luna trecută a lansat primul său extras „Make Me”, o piesă cu accente de „tropical house”, în colaborare cu rapperul G-Eazy.
Precedentul său album din 2013, „Britney Jean”, păstra nota personală pop a cântăreţei. Este albumul care s-a vândut cel mai prost de la ascensiunea meteorică a lui Britney Spears în anii 1990, cunoscută pentru hiturile sale „…Baby One More Time” şi „Oops! … I Did It Again”.
Viaţa privată a cântăreţei, despărţirea de Justin Timberlake sau imaginile în care era văzută conducând maşina cu bebeluşul său de cinci luni pe genunchi au copleşit-o pe Britney Spears.
Diva pop a reuşit totuşi să-şi regăsească echilibrul din 2013, cu un spectacol permanent pe care îl prezintă în Las Vegas.