Britney Spears a declarat că nu este încă pregătită să lanseze piese noi după cei 13 ani petrecuţi sub tutelă

De: Nicoleta Lepădatu / 29.12.2021, 13:47
Britney Spears a declarat că nu este încă pregătită să lanseze piese noi după cei 13 ani petrecuţi sub tutelă

Cântăreaţa americană Britney Spears a declarat că nu este încă pregătită să lanseze piese noi după cei 13 ani petrecuţi sub incidenţa unui regim de tutelă care a privat-o de controlul asupra afacerilor şi bunurilor sale şi care a făcut-o să se teamă de industria muzicală.

Artista în vârstă de 40 de ani, care a fost eliberată luna trecută de tutela impusă prin decizie judecătorească în 2008 la cererea tatălui ei, a declarat într-un mesaj publicat luni pe Instagram că doreşte să se automotiveze ceva mai mult în 2022 şi să facă lucruri care o sperie, „dar nu prea mult”.

„Cred că celor mai mulţi dintre voi li se pare ciudat că eu nu mai fac deloc muzică. Oamenii nu au nicio idee despre lucrurile îngrozitoare pe care familia mi le-a făcut şi, după tot calvarul prin care am trecut, îmi este frică de oameni şi de industria muzicală”, a scris Britney Spears, care a cântat ultima dată în public în octombrie 2018.

Decizia de a nu mai face muzică este felul meu de a spune ‘du-te dracului!’, în sensul că de ea beneficiază, de fapt, doar familia mea, prin ignorarea profesiei mele adevărate. E ca şi cum i-am lăsat, în subconştientul meu, să câştige”, a adăugat artista.

Britney Spears, care este logodită cu Sam Asghari, s-a plâns la începutul acestui an în faţa judecătorului care analiza dosarul de tutelă că tatăl ei, Jamie Spears, i-a controlat abuziv cariera.

Jamie Spears a fost îndepărtat din funcţia de administrator al carierei şi al finanţelor fiicei sale în luna septembrie. El a declarat că unicul lui ţel a fost acela de a-şi ajuta fiica să îşi relanseze cariera muzicală după ce artista a suferit o criză de sănătate mintală în 2007 şi că a acţionat întotdeauna în interesul cântăreţei.

Foto: Profimedia Images

CITEȘTE ȘI: Britney Spears a mulțumit mișcării #FreeBritney pentru contribuția avută la îndepărtarea tatălui ei din rolul de tutore