Britanicii doresc menținerea restricțiilor impuse românilor și bulgarilor!
„Get Britain Out” apreciază că sondajul arată că britanicii vor să preia controlul asupra frontierelor țării lor.
„La nivelul tuturor partidelor, regiunilor și grupurilor demografice, publicul cere Guvernului să mențină controlul asupra imigrației din România și Bulgaria”, a declarat Tim Aker, purtătorul de cuvânt al organizației.
„Problema este că regulile privind libera circulație în UE permit oricui din Uniune să vină să trăiască în Marea Britanie„, a subliniat el, adăugând că imigranții sunt „eligibili” să primească locuințe și ajutoare sociale fără să fi contribuit la buget, iar premierul David Cameron nu poate renegocia legislația care le acordă aceste drepturi.