Britanicii – de la începuturi până la cel de-al Doilea Război Mondial
Documentarul în serial dezvăluie istoria Insulelor Britanice de la momentul Stonehenge până la cel de-al Doilea Război Mondial, de la ocupaţia romană până la descoperirea penicilinei.
În zilele noastre, o mare parte a planetei trăieşte într-un univers influenţat de către civilizaţia britanică. Cum au ajuns aceste insule din largul coastei continentului european să domine globul şi să inventeze lumea modernă?
Fiecare episod prezintă un moment care a schimbat cursul istoriei, dezvăluindu-ne astfel poveşti extraordinare ale străduinţelor umane: lupta în ciuda şanselor infime şi triumful spiritului uman, sursele de inspiraţie pentru invenţii şi inovaţii, tăria de caracter şi eroismul.
Dacă in debutul seriei aflăm de către cine si cu ce scop a fost construit Stonehenge-ul, iar apoi descoperim efectele pe care cucerirea normandă din 1066 le-a avut asupra structurilor sociale din Anglia, episoadele următoare ne dezvăluie impresionanta dezvoltare care a avut loc în urma revoluţiei industriale.
Astfel, progresele tehnologice britanice din secolul 19 au ajutat pe de o parte la colonizarea Australiei, dar pe de altă parte, aceleaşi progrese tehnologice au transformat Războiul Crimeii într-unul din cele mai violente războaie până la acea dată.
Ultimele două episoade ne prezintă dezvoltarea Londrei pe parcursul erei Victoriene, precum şi transformarea naţiunii britanice ca urmare a celor două Războaie Mondiale.