BRIT Awards 2022: Adele a fost marea câștigătoare, cu 3 trofee din 4 nominalizări (Video)

De: Nicoleta Lepădatu / 09.02.2022, 06:31
BRIT Awards 2022: Adele a fost marea câștigătoare, cu 3 trofee din 4 nominalizări (Video)

Adele a fost marea câştigătoare a celei de-a 42-a ediţii a galei Brit Awards, organizată la O2 Arena din Londra.


Adele s-a impus la trei dintre cele patru categorii la care a fost nominalizată în acest an, „cântecul anului” (”Easy On Me”), „artistul anului” şi „albumul anului” (”30”). Cea de a patra categorie la care nu a câștigat trofeul a fost „cel mai bun artist pop / R&B”, acesta revenindu-i cântăreţei Dua Lipa.

Ediţia din 2022 a marcat introducerea a patru premii dedicate unor stiluri muzicale, alternative/rock, hip-hop/grime/rap, dance şi pop/R&B, ai căror câştigători au fost desemnaţi în urma voturilor exprimate de public.

O altă noutate a ediției de anul acesta a galei Brit Awards a fost faptul că au existat trofee neutre din punctul de vedere al genului pentru artiştii autohtoni şi internaţionali, muzicienii urmând să concureze la categorii precum „artistul anului” şi „artistul internaţional al anului”. Anunțul a fost făcut de către organizatori în luna noiembrie și a stârnit nenumărate controverse.

Câștigători Brit Awards 2022

Artistul anului: Adele

Grupul anului: Wolf Alice

Cântecul anului: Adele – „Easy on Me”

Artist debutant: Little Simz

Albumul anului: Adele – „30”

Cel mai bun artist rock/alternativ: Sam Fender

Cel mai bun artist hip-hop/rap/grime: Dave

Cel mai bun artist dance: Becky Hill

Cel mai bun artist pop/R&B: Dua Lipa

Artistul internaţional al anului: Billie Eilish

Grupul internaţional al anului: Silk Sonic (Bruno Mars & Anderson .Paak)

Cântecul internaţional al anului: Olivie Rodrigo – „Good 4 U”

Producătorul anului: Inflo

Compozitorul anului: Ed Sheeran

Trofeul Rising Star: Holly Humberstone

Foto: Profimedia Images

CITEȘTE ȘI: Brit Awards 2021: Dua Lipa a fost marea câștigătoare, într-o gală predominant feminină (VIDEO)