Brit Awards 2021: Dua Lipa a fost marea câștigătoare, într-o gală predominant feminină (VIDEO)
Dua Lipa a fost marea câștigătoare la Brit Awards 2021, într-o gală predominant feminină, care a avut loc marți seară, la O2 Arena din Londra.
Lipa i-a cerut premierului britanic Boris Johnson să aprobe „o creștere echitabilă a salariilor” pentru personalul medical din prima linie în lupta cu pandemia în discursurile de acceptare a celor două mari trofee obținute, pentru cea mai bună artistă britanică și cel mai bun album britanic, „Future Nostalgia”. Cu cinci premii Brit câștigate de-a lungul carierei, Dua Lipa și-a consolidat poziția în rândul celor mai de succes și apreciate staruri pop.
Artista s-a adresat celor 2.500 de lucrători esențiali cărora li s-au oferit bilete la spectacol, dedicându-și unul dintre premii asistentei medicale și pionierului în domeniu Dame Elizabeth Anionwu: „Este foarte bine să aplaudăm (personalul medical din prima linie, n.r.), dar trebuie să îi și plătim”, scrie The Guardian.
Gala din 2020 a premiilor industriei muzicale britanice a fost criticată intens pentru favorizarea artiștilor de sex masculin. La Brit Awards 2021, fenomenul a fost invers. Little Mix a devenit prima trupă exclusiv feminină care a câștigat premiul pentru cel mai bun grup britanic, fiind doar a patra oară când se întâmplă acest lucru, după Five Star, în 1987, Stereo MCs, în 1994, și Gorillaz, în 2018. Grupul s-ar putea destrăma, însă, în curând, Perrie Edwards și Leigh-Anne Pinnock fiind însărcinate, în timp ce Jesy Nelson a părăsit trupa în decembrie.
De asemenea, Haim a câștigat premiul pentru cel mai bun grup internațional, fiind prima trupă exclusiv feminină care este desemnată câștigătoarea categoriei după Destiny’s Child, în 2002.
Billie Eilish a câștigat premiul pentru cea mai bună artistă internațională, iar Griff a câștigat trofeul pentru stea în devenire, în timp ce Taylor Swift a devenit prima femeie care a primit Global Icon, câștigat anterior de personalități ca David Bowie, Elton John și Robbie Williams. Artista Arlo Parks, în vârstă de douăzeci de ani, a câștigat Brit Award pentru cel mai bun debut, cu unul dintre cele mai lăudate albume ale anului, „Collapsed in Sunbeams”.
Sărbătoarea talentului feminin urmează unei recunoașteri similare la gala Grammy din acest an, unde Eilish, Swift, Megan Thee Stallion și HER au câștigat cele mai importante premii.
Premiul Brit pentru cel mai bun artist britanic a fost câștigat de londonezul J Hus, cu albumul său, un amestec sofisticat de rap cu pop african, „Big Conspiracy”. Brit Award pentru cel mai bun artist internațional a fost obținut de The Weeknd, care a fost omis total la gala Grammy din acest an, în pofida faptului că a avut unul dintre cele mai mari hituri la nivel mondial, „Blinding Lights”.
Artistul a și susținut un recital la gală, alături de Dua Lipa, Parks, Griff, Coldplay, Olivia Rodrigo, Elton John și Years & Years. Show-ul a fost încheiat de Rag’n’Bone Man și Pink și corul NHS Trust din Lewisham și Greenwich, format din angajați din sistemul medical.
Gala Brit Awards a fost primul eveniment de mari dimensiuni care a avut loc cu public, parte a unui program de cercetare condus de Guvernul britanic, menit să se studieze modul în care pot fi reluate manifestările live.
Gala Grammy 2021 a avut audiențe minime istorice
Foto: Profimedia Images