Brescia i-a propus lui Baggio un post in staff-ul tehnic
Președintele clubului Brescia, Luigi Corioni, a declarat, marți, ca îi va oferi jucatorului Roberto Baggio un post în staff-ul tehnic al echipei, daca acesta se va retrage din fotbal în urma accidentarii suferite la genunchiul stîng, informeaza agenția de presa Onefootball.
Potrivit anumitor informații, Baggio, care a fost supus unei intervenții chirurgicale și va fi indisponibil pîna la finalul sezonului, intenționeaza sa renunțe la activitatea de jucator. Corioni a afirmat ca Roberto Baggio a primit o oferta de a fi antrenor al echipei Brescia și a subliniat ca atacantul nu va parasi echipa, chiar daca își va înceta cariera de jucator. „Va ramîne cu noi, ca membru al staff-ului tehnic. Este o înțelegere la care am ajuns cînd Baggio a decis sa se transfere la Brescia. Dar Roberto este un om deosebit și cred ca va continua sa joace fotbal”, a declarat Corioni.
Responsabilii clubului Brescia s-au declarat șocați cînd au aflat de la agentul lui Baggio, Vittorio Petrone, ca jucatorul a decis sa se retraga în urma intervenției chirugicale suferite la genunchiul stîng, care nu îi va permite sa participe la Cupa Mondiala din Coreea de Sud și Japonia.
Corioni este convins ca Baggio va ramîne în cadrul clubului Brescia și se va reîntoarce pe teren. „Este un profesionist și cred ca va depași aceasta criza, deoarece este demn și hotarît. Cred ca își va continua cariera de jucator. Baggio se afla în cea mai buna forma fizica. Este fantastic. Nici un jucator nu poate juca așa cum o face el”, a spus președintele clubului italian.
Sursa:www.mediafax.ro