Brendan Fraser va juca rolul lui Firefly, un sociopat pasionat de pirotehnică, în filmul ”Batgirl”
Actorul Brendan Fraser a fost distribuit în viitorul film al DC ”Batgirl”. Acesta îl va juca pe răufăcătorul Firefly, un sociopat pasionat de pirotehnică, alături de Leslie Grace.
Detaliile scenariului ”Batgirl” nu au fost încă dezvăluite, deși se știe că povestea se concentrează pe Barbara Gordon, fiica comisarului de poliție din Gotham, Jim Gordon. J.K. Simmons se întoarce să-l interpreteze pe Jim Gordon după ce a jucat prima dată personajul în ”Justice League” a lui Zack Snyder.
Realizatorii ”Bad Boys for Life” Adil El Arbi și Bilall Fallah vor regiza ”Batgirl” pentru Warner Bros. Christina Hodson („Bumblebee”, ”The Flash”) va scrie scenariul.
”Batgirl” va avea premiera pe HBO Max, serviciul de streaming susținut de Warner Media, cândva în 2022. Proiectul este remarcabil deoarece este una dintre primele producții majore DC Comics care va sări peste cinematografe în favoarea streamingului. În plus, este una dintre rarele aventuri de benzi desenate ale studioului – după ”Wonder Woman” și continuarea acesteia, precum și ”Birds of Prey” a lui Margot Robbie – care are ca personaj principal o femeie super erou.
”Batgirl” nu este prima incursiune a lui Brendan Fraser în universul DC. În prezent, el dă glas unui personaj din serialul TV cu supereroi HBO Max ”Doom Patrol”. Totuși, continuă renașterea carierei starului ”George of the Jungle” și ”The Mummy”, care aproape că a dispărut de la Hollywood la mijlocul anilor 2000. De atunci, a apărut în drama lui Steven Soderbergh ”No Sudden Move” și în ”Trust” a lui Danny Boyle, la FX. Brendan Fraser a obținut recent rolul principal în următorul film al lui Darren Aronofsky ”The Whale” și va fi văzut în filmul lui Martin Scorsese ”Killers of the Flower Moon” alături de Leonardo DiCaprio și Robert De Niro.
Foto: Profimedia Images
Leonardo DiCaprio și prințul Harry vor să salveze o deltă din Africa
Top cele mai bune seriale ale secolului 21; ce producție ocupă primul loc (VIDEO)