Brasovenii se tem sa joace acasa

Apropo.ro / 15.03.2002, 09:18
Brasovenii se tem sa joace acasa
Conducerea tehnica a brasovenilor a fost informata de psihologul echipei ca jucatorii sînt foarte timorati din cauza apostrofarilor galeriei Antrenorul Gabi Stan a anuntat ieri, în cadrul unei conferinte de presa, ca pshiologul echipei, Dorin Pantea, a facut un raport dupa o sedinta în care a

Conducerea tehnica a brasovenilor a fost informata de psihologul echipei ca jucatorii sînt foarte timorati din cauza apostrofarilor galeriei

Antrenorul Gabi Stan a anuntat ieri, în cadrul unei conferinte de presa, ca pshiologul echipei, Dorin Pantea, a facut un raport dupa o sedinta în care a discutat cu jucatorii pentru a vedea care a fost cauza semiesecului din partida cu Farul.

Întîlnirea s-a încheiat cu scor alb, 0-0, iar constantenii au terminat meciul în 8 jucatori de cîmp. Rezultatul arata ca o parte dintre fotbalistii de la FC Brasov se tem sa joace pe teren propriu din cauza atitudinii suporterilor, care au ovationat echipa oaspete, Farul, în prima partida din retur.

„Sînt foarte timorati, le tremura tricoul pe ei cînd se gîndesc ca trebuie sa joace în fata unor suporteri care îi huiduie. E incredibil ce se întîmpla. Noi am facut mai multe apeluri prin care am cerut ca galeria sa ne încurajeze, dar se pare ca la mijloc sînt alte interese. Acum tot ce pot sa-mi doresc este sa ne lase în pace sa putem juca”, a spus Gabi Stan. Antrenorul brasovean a mai specificat ca o parte dintre fotbalisti nici nu mai vor sa apara în fata propriului public.

Psihologul brasovean a întarit ca „la întîlnirea saptamînala pe care am avut-o cu jucatorii i-am întrebat, printre altele, ce i-a deranjat la meciul cu Farul. Pentru prima data de cînd colaborez cu FC Brasov mi-au spus ca i-a afectat foarte tare atitudinea publicului. Au suportat greu faptul ca galeria lor a chemat oaspetii sa-i salute si i-a ovationat. Din cauza ostilitatii publicului nu au putut sa-si valorifice atuul terenului propriu”.

Dorin Pantea, care a studiat psihologia sportiva în SUA, a explicat ca „sedintele se tin într-o sala, la stadion. Am lucrat cu ei si anul trecut. Antrenorii nu participa, iar fotbalistii sînt asezati în , pentru a se vedea unul cu altul. Atît cei care au evoluat sîmbata, cît si cei care au fost rezerve sau indisponibili, au tras cam aceleasi concluzii referitor la partida cu Farul: nu s-au respectat sarcinile de joc, a lipsit agresivitatea, daruirea. Le-am recomandat sa comunice între ei pentru a nu mai repeta greselile si în meciul cu Sportul”.

Joaca fara prime

Pentru slaba prestatie din prima etapa patronul Ioan Neculaie a anuntat ca fotbalistii de la FC Brasov nu vor mai încasa prime de joc pîna nu vor recupera punctele pierdute pe propriul teren în partida cu Farul. Antrenorul Gabi Stan a precizat însa ca fotbalistii îsi vor lua banii integral pe ultima rata de contract, care ar trebui achitata la sfîrsitul acestei luni, iar penalizarile pentru evolutia sub asteptari din prima etapa a turului se vor retine din primele de joc.

Ghindaru la acupunctura

Fundasul stînga al brasovenilor, Aurel Ghindaru, nu s-a antrenat în aceasta saptamîna, fiind incert pentru jocul cu Sportul. El are o contuzie a piciorul drept si acuza dureri puternice, astfel ca ieri dupa-amiaza medicul echipei, Dan Trîmbitas, a hotarît sa-i aplice un tratament prin acupunctura. Ceilalti doi fotbalisti, Emerich Vascko si Vaniel Balasa, care au suferit accidentari usoare în partida din prima etapa a returului, cu Farul, si-au reluat antrenamentele.

Sursa: www.prosport.ro