Brandul Dolce&Gabbana dispare?!
Stiliștii italieni Domenico Dolce și Stefano Gabbana au fost condamnați de Tribunalul din Milano la o pedeapsă de un an și opt luni de închisoare pentru fraudă fiscală.
Tribunalul din Milano a reținut împotriva celor doi un singur delict, din cele două de care erau învinuiți, „nedeclararea anumitor venituri„, renunțând la acuzația de „declarație falsă de venituri”. În plus, din suma de 1 miliard de euro de care cei doi creatori au fost acuzați, inițial, că au sustras-o de la fiscul italian, tribunalul a reținut în final doar nereguli în valoare de 200 milioane de euro.
„Dacă merităm sentința, nu va mai fi nimic de spus. Dar nu o merităm, motiv pentru care, din nefericire, vom fi nevoiți să închidem„, a spus Gabbana.
„Vom închide. Ce vă așteptați să facem? Vom închide. Nu vom putea face față la așa ceva. Este imposibil”, a adăugat Domenico Dolce.
Printre clienți celor doi stili;ti se află numeroase vedete de prim rang, precum Beyonce și Madonna.