Brad Pitt vrea în „Africa” împreună cu Angelina Jolie

De: Nicoleta Nicolae / 29.01.2015, 16:04
Brad Pitt vrea în
Actorul american Brad Pitt se află în negocieri avansate pentru a interpreta rolul principal într-un nou lungmetraj ce va fi regizat de soţia lui, actriţa Angelina Jolie, care se va intitula "Africa".
Cei doi actori s-au îndrăgostit în timpul filmărilor de la „Domnul şi doamna Smith/ Mr. & Mrs. Smith” în 2005. Angelina Jolie şi Brad Pitt, care s-au căsătorit în vara anului trecut, au încheiat de curând filmările pentru cea de-a doua colaborare cinematografică a lor, filmul „By The Sea”, al treilea lungmetraj regizat de actriţa americană. Potrivit unor informaţii deocamdată neconfirmate, Brad Pitt se află în negocieri avansate pentru a juca într-un nou film regizat de soţia sa, „Africa”, informeazădailymail.co.uk.
 
„Africa” va fi un film biografic despre viaţa paleoantropologului Richard Leakey şi campaniile organizate de acesta contra braconajului cu fildeş, un flagel care ameninţă populaţia de elefanţi din Africa.
 
Scenariul este semnat de Eric Roth, recompensat cu Oscar pentru filmul „Forrest Gump”.
 
Foto: AFP – Mediafax Foto
 
„Am simţit întotdeauna o conexiune profundă cu Africa şi cultura ei”, a declarat Angelina Jolie într-un comunicat de presă, în septembrie 2014.
 
„Richard Leakey s-a remarcat în timpul conflictelor violente cu braconierii de elefanţi graţie felului său profund de a înţelege amprenta pe care omul o lasă asupra mediului şi graţie unui profund simţ al responsabilităţii faţă de lumea din jur”, a adăugat actriţa americană.
 
Conform Mediafax, Angelina Jolie va fi asistată în acest proiect cinematografic de directorul de imagine Roger Deakins, cu care a colaborat şi la filmul ei „Unbroken”, un proiect produs de Universal Pictures despre viaţa lui Louis Zamperini, un fost atlet olimpic devenit erou de război. Filmul „Unbroken” a fost lansat pe marile ecrane nord-americane în luna decembrie.