La sfârșitul anilor 1970 și 1980, superstaruri rock precum Pink Floyd, AC/DC și The Cure călătoreau până la proprietatea de 900 de acri aflată în apropiere de Riviera Franceză, unde aveau să creeze în studioul Miraval discuri de referință – dintre care nu în ultimul rând albumul Pink Floyd din 1979 „The Wall” (care a fost parțial înregistrat acolo) – în mijlocul unui paradis bucolic.
După două decenii în care a fost cu totul neglijat, acel studio va redeveni în curând funcțional, iar Brad Pitt este motivul pentru care acest lucru se întâmplă.
Amplasat pe podgoria sa din Franța, Studio Miraval este format din trei case, în care artiștii locuiau în timp ce înregistrau, petrecând pauzele la piscina de pe proprietate. Aceștia mai aveau permanent la dispoziție și un bucătar. Studioul în sine măsura aproximativ 3.000 de metri pătrați, cu o cameră de control de 650 de metri pătrați.
Acea destinație de poveste – faimoasă în lumea muzicii pentru că a evocat o adevărată alchimie creativă – a fost achiziționată în 2012 de către Pitt și partenera lui de atunci Angelina Jolie.
Cuplul a cumpărat întreaga proprietate pentru 60 de milioane de dolari, după ce o închiriase cu patru ani înainte. În 2014, s-au căsătorit în capela din secolul al XIII-lea din Miraval – inițial un hambar pentru templieri – și au găzduit oaspeții în conacul cu 30 de camere, construit în 1841.
Studioul de înregistrări datează din 1977, când proprietarul de atunci Jacques Loussier, un pianist francez de jazz, a decis să-și construiască studioul de vis. A fost folosit până în urmă cu 20 de ani, când echipamentele sale analogice au devenit inutile, iar clădirile au ajuns în paragină.
Dar Brad Pitt, care a divorțat de Jolie în 2016 și este proprietarul domeniului, a decis să renoveze Studioul Miraval, care se va deschide în vara lui 2022.
Pentru a-l ajuta să execute proiectul, Pitt l-a angajat pe Damien Quintard, un inginer de 30 de ani din Paris care a lucrat cu Brian Eno și Gaspard Augé de la duo-ul francez techno Justice și a contribuit la dezvoltarea sistemului Dolby Atmos.
Foto: Profimedia Images
CITEȘTE ȘI: Angelina Jolie și-a vândut acțiunile la Château de Miraval, pe care îl deținea împreună cu Brad Pitt