„Dune”, filmul bazat pe prima jumătate a romanului omonim al lui Frank Herbert, publicat în 1965 și regizat de Denis Villeneuve s-a bucurat de același succes pe care l-a avut la nivel global și a intrat direct pe primul loc în box office-ul românesc în weekendul lansării, cu încasări de 1.159.345 de lei.
„Dune” îl are în rolul principal pe Timothée Chalamet, ca Paul Atreides, fiul unei familii de nobili însărcinate cu protejarea planetei Arrakis, singura sursă de mirodenie – cea mai valoroasă și importantă substanță din Univers. Rebecca Ferguson va juca rolul mamei lui Paul, Lady Jessica, în timp ce ducele Leto Atreides este interpretat de Oscar Isaac. Josh Brolin, Stellan Skarsgård, Zendaya, Charlotte Rampling, Jason Momoa și Javier Bardem joacă, de asemenea. în acest film.
Romanul lui Herbert este considerat deja un clasic al literaturii, dar s-a dovedit de-a lungul timpului dificil de adaptat pentru marele ecran. Versiunea lui David Lynch din 1984 a atras recenzii mixte, iar o alta planificată de regizorul chiliano-francez cult din anii ’70 Alejandro Jodorowsky nu a mai ajuns pe marile ecrane. Povestea celui din urmă proiect a fost relatată în documentarul lui Frank Pavich din 2013 „Jodorowsky’s Dune”. De asemenea, au existat o serie de adaptări TV bazate pe romanul lui Herbert, inclusiv „Dune” (2000) difuzat pe Syfy în SUA și continuarea sa din 2003, „Children of Dune”.
”Venom: Let There Be Carnage” a coborât pe locul al doilea în box office-ul românesc de weekend, cu încasări de 301.859 de lei. Continuarea mult mai întunecată a lui ”Venom” din 2018 vine de la Sony Pictures și este separată de Universul cinematografic Marvel Disney, care a livrat recent ”Shang-Chi and the Legend of the Ten Rings” și ”Black Widow” – alte două filme cu încasări impresionante.
Eddie (Tom Hardy) deja s-a obișnuit cu viața în simbioză, deși traiul cu Venom numai comod nu este. Imprevizibil și mucalit, obraznic și carismatic, se pricepe ca nimeni altul să provoace pe toată lumea. Doar nu se împiedică un extraterestru aparte de un reporter obraznic și cu gura mare care-i servește drept gazdă! Mai ales când i-e foame! Doar că acum nu se mai ciondănesc non-stop doar între ei: când reporterul are șansa istorică de a-i lua un interviu lui Cletus (Woody Harrelson), Venom (până acum, fără rival) face cunoștință cu un nou simbiot, mult mai puternic și mai agresiv: Carnage – arma prin care asasinul în serie încarcerat de mulți ani vrea să semene haos în lume pentru a se răzbuna pentru suferințele îndurate. Creatura dezlănțuită își extinde în fiecare secundă arsenalul, are abilități nemaivăzute, se cațără, se târăște, se regenerează rapid! Filmul în regia lui Andy Serkis îi are în rolurile principale pe Tom Hardy, Michelle Williams, Woody Harrelson.
„No Time to Die/Nu e vreme de murit”, cel mai recent film din seria Bond, se află în această săptămână pe locul al treilea în box office-ul românesc, cu încasări de 192.540 de lei.
„No Time To Die” a fost cel mai aşteptat film din seria James Bond, a fost lansat după o amânare de 18 luni provocată de pandemie și este filmul în care Daniel Craig joacă pentru ultima dată rolul celebrului spion, după 16 ani în care l-a întruchipat.
Acțiunea din ”No Time to Die/Nu e vreme de murit” are loc la cinci ani după “Spectre”, premisa de la care pornește noul film din seria 007 fiind că super agentul s-a retras din viața agitată. Însă, clipele sale de liniște sunt brusc întrerupte când Felix Leiter, un vechi prieten din CIA, apare în peisaj și îi cere ajutorul. Deodată, o misiune aparent simplă, de extragere a unui om de știință răpit, se transformă într-una cu mult mai periculoasă decât era de așteptat și îl poartă pe Bond pe urma unui răufăcător misterios care e înarmat cu o nouă tehnologie de luptă ce poate avea efecte devastatoare asupra omenirii.
Topul 10 al filmelor cu cele mai mari încasări în weekend în cinematografele românești mai are în componență filmele: ”Ron’s Gone Wrong”, cu încasări de 174.875 de lei, ”Halloween Kills”, regizat de David Gordon Green, cu Jamie Lee Curtis, cu încasări de 122.616 lei, ”The Addams Family 2” (61.670 lei), ”The Last Duel”, al lui Ridley Scott, cu încasări de 37.585 de lei, „Zăpadă, Ceai și Dragoste” (15.915 de lei),”The Boss Baby: Afaceri de familie‟ (12.592 lei) și „Patrula cățelușilor – Filmul/ PAW Patrol: The Movie‟, de Cal Brunker (9.965 lei).
Foto: outnow.ch
CITEȘTE ȘI: ”Dune” a intrat direct pe primul loc în box office-ul nord-american în weekendul lansării