Box cu umbra

Apropo.ro / 10.06.2002, 08:34
Box cu umbra
Profitînd de erorile unui adversar apatic, constantenii au dominat clar prima mansa a barajului, dar nu au reusit sa dea lovitura decisiva. Farul 1 0 FC Baia Mare Jocul de sîmbata de la Constanta nu a avut istoric si s-a desfasurat într-un singur sens, spre buturile lui Pap-Deac,


Profitînd de erorile unui adversar apatic, constantenii au dominat clar prima mansa a barajului, dar nu au reusit sa dea lovitura decisiva.

Farul 1 0 FC Baia Mare

Jocul de sîmbata de la Constanta nu a avut istoric si s-a desfasurat într-un singur sens, spre buturile lui Pap-Deac, înger si demon în acelasi timp pentru echipa sa.

Farul a jucat curat, direct pe poarta, asa cum a facut-o mai tot sezonul, dar a platit din nou tribut lipsei de luciditate în fazele de poarta, diferenta de doar un gol amînînd verdictul barajului pentru returul din Dealul Florilor. Marinarii au dat peste un adversar extrem de vulnerabil, care a scapat cu sansa de o înfrîngere umilitoare. Gazdele s-au întrecut în ratari, au trimis de doua ori mingea în bara, au irosit si un penalty, ocazii pierdute cu nonsalanta.

De cealalta parte, baimarenii au aratat de parca ar fi venit sa sustina un meci de ramînere în Divizia B si nicidecum sa încerce saltul spre primul esalon. De fapt, cu exceptia unor zvîcniri sporadice pe contraatac, ei s-au aparat tot meciul supranumeric, „strategia” marmuresenilor fiind salvata în parte doar de ghinionul constantenilor, nicidecum de vreo evolutie pe masura a compatimentului defenisiv conceput de Costel Orac.

Ciocan a aratat ca este în continuare un veteran bun doar la Divizia B, Cînu l-a secerat pe Liviu Mihai în careu ca un începator, iar „lateralii” oaspetilor au fost facuti ferfenita de Senin si Chirea, doua pistoane cu un travaliu impresionant.

Paradoxal, portarul Pap-Deac, logodit cu norocul, a fost cel care a reusit sa limiteze proportiile scorului, alternînd paradele de exceptie, incusiv la penaty-ul ratat de Liviu Mihai, cu iesire anapoda pe centrari si baloane scapate copilareste din brate. În afara acestor slabiciuni, trupa lui Schorsch a surprins neplacut si prin lipsa de angajament a unora dintre jucatori, care au gafat mult si în general neprovocat.

E limpede însa ca la Baia Mare datele problemei vor sta cu totul altfel. Probabil ca în fata propriilor suporteri, maramuresenii nu vor mai putea prinde o zi precum cea de sîmbata, dupa cum nici Farul nu trebuie sa se culce pe-o ureche cu avantajul subtire de un gol.

Filmul meciului

min. 3, Dicu a sutat de la 20 de metri, Pap-Deac a respins în fata, iar Negru a trimis cu capul din 6 metri peste poarta goala @ min. 20, Dicu a executat bine o lovitura libera, dar portarul baimarean a scos în corner @ min. 21, L. Mihai a tras de la 22 de metri, iar Pap-Deac a mai acordat o data corner @ min. 29, contraatac rapid al baimarenilor, Pelecaci l-a deschis bine pe Negrean, dar acesta a tras slab din pozitie buna

@ 1-0, min. 35: Voicu, nemarcat în careul oaspetilor, a reluat din 4 metri în plasa centrarea din corner a lui Dicu @ min. 39, Liviu Mihai a fost faultat în suprafata de pedeapsa de Cînu si tot el a ratat lovitura de la 11 metri, trimitînd slab si permitîndu-i lui Pap-Deac sa retina @ min. 49, Senin a sutat în bara de la 18 metri @ min. 57, Lungu a tras slab de la 20 de metri, L. Mihai a deviat balonul cu calcîiul, derutîndu-l pe portarul oaspetilor, care a respins cu noroc mingea în bara

@ min. 65, Chirea i-a pasat ideal lui Negru, dar acesta a ratat din 5 metri @ min. 67, în doua faze succesive, Negrean si Bilasco au sutat putin pe lînga bara @ min. 89, Teican a ramas singur cu Pap-Deac, dar l-a luat la tinta pe goal-keeperul baimarean

Liviu Mihai n-a rezistat presiunii

Fara gol marcat de 8 luni, atacantul constantean a irosit un penalty la scorul de 1-0

Momentul psihologic al partidei s-a consumat în minutul 39, atunci cînd Cînu l-a agatat în careu pe Liviu Mihai, iar Altmayer a dictat fara ezitare penalty. Desi specialistul Farului în transformarea loviturilor de la 11 metri este Negru, acesta a evitat sa execute, întrucît ratase ultimul penalty primit de constanteni, în întîlnirea cu Otelul (0-2).

Responsabilitatea si-a asumat-o cel faultat, însa blocajul psihic creat de faptul ca nu a mai marcat de 8 luni l-a tradat si sîmbata, sutul sau telefonat fiind parat fara probleme de Pap-Deac. „Îmi pare extrem de rau ca n-am bagat-o în ate, pentru ca, la 2-0, altfel se juca repriza a doua. Nu-mi explic cum de-am tras asa de slab”, a marturisit Liviu Mihai la sfîrsitul meciului, cînd a promis ca o sa încerce sa se revanseze în retur.

ADRIAN VOICU: „Trebuia sa le dam vreo 3-4 !”

Adi, ce parere ti-a facut Baia Mare?

O echipa buna, nu degeaba a ajuns pentru al doilea an consecutiv la baraj, dar cred ca am dovedit pe teren ca sîntem mult mai buni ca ei. Daca le dadeam vreo 3-4 „boabe”, cred ca nu mira pe nimeni.

Pîna la urma, doar golul tau a facut diferenta.

Ma bucur enorm ca am înscris, de altfel este cea mai importanta reusita al carierei, însa as fi preferat sa n-o fac eu, numai sa-i fi batut mai clar. Oricum, e bine si asa, mai ales ca n-am primit gol acasa.

Returul cum crezi ca va fi?

Foarte dificil, întrucît baimarenii evolueaza excelent pe teren propriu. Nu ne e teama însa nici de adversari, nici de publicul de acolo. Daca ne facem jocul, numai o catastrofa ne poate trimite în „B”.

„Daca asta-i arbitru FIFA, eu sînt Papa de la Roma!”

Delegatia oaspetilor a contestat în permanenta maniera de arbitraj a brigazii conduse de Sorin Altmayer, desi acesteia nu i se poate imputa nici o decizie majora luata împotriva echipei lui Costel Orac. Atît pe parcursul întîlnirii, cît si dupa terminarea acesteia, antrenorul Orac, directorul sportiv Justin Balaj si patronul Heinrich Schorsch fie au protestat vehement la fiecare fluier al „centralului” sau semnalizare a asistentilor, fie au amenintat ca vor depune memoriu la FRF, „pentru ca asemenea japca nu se poate sa nu ramîna nepedepsita”, dupa cum a spus finantatorul baimarenilor. „Daca asta-i arbitru FIFA, eu sînt Papa de la Roma! N-am jucat noi mare lucru, dar nici nu ne-au lasat arbitrii. Sper ca federatia sa ia masurile de rigoare împotriva lor”, a declarat la final Schorsch.

„Cred ca un scor de 2-0 sau chiar 3-0 pentru noi reflecta mai fidel diferenta dintre cele doua echipe astazi. Oricum pornim cu prima sansa, dar trebuie sa avem mare grija în retur”
Petre Grigoras, manager general Farul

„Chiar daca o sa reusim promovarea, n-avem nici o sansa în prima divizie în cazul în care nu aducem 3-4 jucatori de valoare. Trebuie sa recunosc ca în unele momente am avut noroc”
Costel Orac, antrenor FC Baia Mare

Fanii au taxat absenta „Regelui”

Galeria constanteana, situata la peluza a doua, a dat un adevarat recital sîmbata. Torte, confeti, valuri sud-americane si cîteva scandari ingenioase, acesta a fost arsenalul lui „Legione Marina Ultras Farul”, care a reusit sa-i capaciteze pe toti cei 14.000 de spectatori. „Grigoras, batem la baraj!”, „Constanta ramîne în „, au scandat fanii gazdelor, care au avut însa si ceva de împartit cu Gica Hagi. „Hagi, vino-ncoa, saluta galeria!”, au strigat suporterii, taxînd astfel absenta „Regelui” de la partida de sîmbata.

Oaspeti fericiti

Cînd Sorin Altmayer a pus capat partidei, jucatorii constanteni s-au prabusit pe teren, în vreme ce adversarii lor se felicitau, de parca ei ar fi învins! Supararea alb-albastrilor provenea din faptul ca n-au izbutit decît o victorie la limita, desi au mai avut suficiente ocazii de a înscrie alte goluri.

„În loc sa mergem la Baia Mare în excursie, o sa avem un retur de groaza”, murmura managerul Petre Grigoras în timp ce saluta publicul. „Va urcam pe garduri miercuri!”, ameninta la rîndul sau portarul oaspetilor, Pap-Deac.

Sursa: www.prosport.ro