Borcea: Munteanu, Tameș și Alistar își vor prelungi contractele
La rîndul sau, antrenorul Ioan Andone a precizat, înaintea antrenamentului, ca mijlocașul Iulian Tameș va semna prelungirea contractului cu Dinamo. „Cred ca Tameș își va prelungi contractul. Daca nu, voi fi anunțat de conducere. Nu mi-e frica daca vor pleca acești jucatori. E Maradona vreunul dintre ei, sa cîștige campionatele de unii singuri? Tot ce am vrut sa facem era în ideea ca pleaca Danciulescu. Nu este nici o pierdere ca nu l-am adus pe Andrei Cristea sau pe Buga. Orice jucator din România poate fi rezerva la Danciulescu”, a spus Andone.
Cristi Borcea a precizat, de asemenea, ca atacantul Ionel Danciulescu a ramas în Ștefan cel Mare deoarece și-a dorit acest lucru. „Avem o echipa care a demonstrat și în turneul din Elveția ca poate sa faca o figura frumoasa în cupele europene. Danciulescu a optat pentru a continua cu Dinamo și îl veți vedea în Liga Campionilor, așa cum am promis. Nu a contat nici impresarul, nici clubul, numai dorința jucatorului”, a spus oficialul dinamovist.
Borcea a menționat ca înfrîngerea suferita de Dinamo, sîmbata, în fața echipei FC Brașov, într-un meci din cadrul „Cupei Silviu Ploieșteanu”, nu este elocventa. „Important este sa rulam tot lotul pentru ca antrenorul sa gaseasca cea mai buna formula. La meciul cu FC Brașov am stat în umbra. Important este sa cîștigam meciurile oficiale și acolo voi fi la vedere”, a spus Borcea.
Mediafax