Bora Milutinovici in spital
Selecționerul echipei naționale de fotbal a Chinei, sîrbul Bora Milutinovici, a fost spitalizat de urgența, vineri, la Kun Ming, din cauza unor probleme la rinichi, a anunțat agenția de presa Onefootball.
Potrivit agenției citate, Milutinovici, care a fost transferat la o clinica din Beijing, va ramîne sub supraveghere medicala între șapte și zece zile. Tehnicianul sîrb va lipsi de la meciul pe care selecționata Chinei îl va disputa, marți, la Hong Kong, în Cupa Carlsberg și de la partida amicala programata sa aiba loc vineri, cu reprezentativa Sloveniei sau cu cea a statului Honduras. Responsabilii Federației Chineze de Fotbal nu au facut nici o declarație oficiala în legatura cu durata absenței tehnicianului sîrb.
Onefootball precizeaza ca Milutinovici va fi înlocuit, în perioada cît se va afla sub tratament, de secundul sau, Shen Xiangfu.
Agenția citata noteaza ca Milutinovici a avut o contribuție importanta la progresele înregistrate, în ultimii ani, de echipa naționala a Chinei. Tehnicianul sîrb a devenit, dupa ce a obținut calificarea la Cupa Mondiala din anul 2002 cu selecțioata chineza, primul antrenor din lume care a participat la cinci turnee finale alaturi de cinci echipe diferite. Milutinovici a mai pregatit echipele naționale ale statelor Mexic, Costa Rica, SUA și Nigeria.
Reprezentativa Chinei se afla în grupa C a turneului final din Coreea de Sud și Japonia, alaturi de echipele din Costa Rica, Turcia și Brazilia.
Sursa:www.prosport.ro