Bong Joon Ho este primul regizor sud-coreean care va prezida juriul Festivalului de la Veneția
Bong Joon Ho este primul regizor sud-coreean care va prezida juriul Festivalului de Film de la Veneția, a cărui a 78-a ediție va avea loc în septembrie.
Bong a scris istorie anul trecut când „Parasite” a devenit primul lungmetraj într-o altă limbă decât engleza recompensat cu premiul Oscar pentru cel mai bun film. “Parasite” a primit în total patru Oscaruri, după ce a primit și Palme d’Or la Cannes în 2019.
„Festivalul Internațional de Film de la Veneția are o istorie lungă și diversă și sunt onorat să fiu integrat în frumoasa sa tradiție cinematografică”, a declarat regizorul într-un comunicat, citat de Variety.
Directorul artistic al Mostrei venețiene, Alberto Barbera, a declarat într-un comunicat că „prima veste bună referitoare la cea de-a 78-a ediție a Festivalului de Film de la Veneția este că Bong Joon Ho a acceptat cu entuziasm să prezideze juriul” și l-a descris pe acesta drept „una dintre cele mai autentice și originale voci în cinematografia mondială”.
A regizat „Snowpiercer”, în care a jucat și Vlad Ivanov
Cunoscut pentru combinarea problemelor sociale cu drame personale, Bong a devenit cunoscut în cinematografia sud-coreeană încă din 2003, când a lansat „Memories of Murder”. „The Host”, din 2006, a fost unul dintre primele filme din Coreea de Sud care a generat vânzări de bilete de 10 milioane de dolari. Filmul SF „Snowpiercer”, cu Chris Evans, John Hurt, Tilda Swinton, Ed Harris, Octavia Spencer, dar și românul Vlad Ivanov, l-a făcut cunoscut la nivel internațional și a fost urmat de „Okja” în 2017. Anul trecut, a fost inclus în lista Time a celor mai influenți 100 de oameni din lume.
În 2020, juriul prezidat de actrița Cate Blanchett a acordat Leul de Aur peliculei “Nomadland”, de Chloe Zhao.
Cea de-a 78-a ediție a Mostrei venețiene este programată în perioada 1-11 septembrie.
CITEȘTE ȘI: Filmul „Nomadland”, de Chloé Zhao, marele câștigător la Gotham Awards 2021
FOTO: Profimedia Images