Iată cum arată fetiţa lui Marius Moga! Prima fotografie e superbă!
Un cuplu fit. Soţii Moga s-au pus pe slăbit. Poartă haine cu 4 numere mai mici – FOTO
„Urmează o perioadă plină pentru mine şi echipă. Încep filmările pentru cel de-al doilea sezon Vocea României Junior, un proiect care îmi este foarte drag de când am devenit tătic. Vom continua să lansăm artişti fresh atât în ţară, cât şi în străinătate. Pe lângă asta, am început deja să formăm echipe de compozitori pentru studiourile locale DeMoga Music, pe care vrem să le deschidem cu parteneri din toată ţara în Alba Iulia, Cluj Napoca, Timişoara, Iaşi, Galaţi şi Târgu Mureş. Eu cred că este important să oferim ceva înapoi, descoperind oameni talentaţi şi ajutându-i să aibă o carieră în muzică, indiferent din ce colţ al ţării compun sau produc. În primul sezon Vocea României Junior, m-am ataşat foarte tare de cei mici, aşa că am început să lucrăm, să ne distrăm împreună în studio, să facem piese, iar în curând, pentru că ei sunt viitorul, vor avea propia lor platformă, DeMoga Young Music, prima piesă lansată fiind a Maiei Mălăncuş. Am planuri mari, pe care vreau să le realizez împreună cu echipa DeMoga Music şi partenerii noştri şi îmi doresc să mă focusez pe poziţionarea talentului muzical românesc în lume. Le urez mult succes colegilor mei de la Vocea României şi bun venit lui Adrian Despot! Vă mulţumesc pentru toate momentele memorabile din cei şase ani şi să fie un sezon plin de voci bune şi concurenţi carismatici!”, a declarat Marius Moga.
Adrian Despot, unul dintre cei mai apreciaţi muzicieni şi producători din România, se alătură echipei „Vocea României, în calitate de antrenor. Cu acest nou proiect, solistul a fost practic convins să revină în televiziune, ultima emisiune unde artistul a fost văzut fiind „Megastar” de la Prima Tv.
Adrian Despot va lupta cu Loredana, Smiley şi Tudor Chirilă pentru cele mai bune voci ale sezonului şapte şi va încerca să-şi formeze cea mai tare echipă pe care să o ducă spre finală, cât mai aproape de marele trofeu. Proiectul în care a fost distribuit este o adevărată provocare pentru el.
”Mă bucur să mă reîntorc în televiziune şi mă bucur că se întâmplă în cadrul celei mai tari emisiuni de profil din ţară. Vocea României reprezintă o reală rampă de lansare pentru tinerii artişti, iar eu îmi doresc să fiu alaturi de ei şi să mă implic încă de la început în pregătirea lor atât muzicală, cât şi mentală. Vor avea în mine un sprijin 110%, în cadrul emisiunii sau în afara platourilor. În ceea ce-i priveşte pe noii colegi, Loredana, Smiley şi Tudor, ne cunoaştem de ani buni, toţi trei sunt adevăraţi profesionişti şi sunt convins că vom face echipă bună împreună, iar cei de acasă vor urmări un show pe măsură. Abia aştept să începem!”, a declarat Adrian Despot.