Boloni se simte campion

Apropo.ro / 23.04.2002, 08:52
Boloni se simte campion
Loti Boloni pare convins, ca dupa remiza, 1-1, obtinuta acasa cu Benfica, Sporting nu mai poate pierde titlul. Cu doua etape înainte de final, "leii" sînt lideri, cu patru puncte avans fata de Boavista. Ladislau Boloni a mai trecut cu Sporting Lisabona un hop dificil în drumul spre


Loti Boloni pare convins, ca dupa remiza, 1-1, obtinuta acasa cu Benfica, Sporting nu mai poate pierde titlul. Cu doua etape înainte de final, „leii” sînt lideri, cu patru puncte avans fata de Boavista.

Ladislau Boloni a mai trecut cu Sporting Lisabona un hop dificil în drumul spre cucerirea titlului de campioana a Portugaliei. Fostul selectioner al „tricolorilor” a trecut prin mari emotii pîna sa obtina „un punct urias” împotriva rivalilor de la Benfica. Tensiunea nu-l parasise pe Boloni nici la doua ore dupa terminarea dramaticei partide de pe „Alvalade”.

Era trecut de miezul noptii de duminica spre luni, iar tehnicianul român, pentru a se destinde, urmarea în fata televizorului din vila sa de la marginea Lisabonei alegerile prezidentiale din Franta. Îsi face timp si acorda un interviu la cald pentru ProSport. Pare alt om. Se simte campion.

„Avem limite”

Cum a fost meciul, domnule Boloni?

Infernal. Benfica a fost mai prezenta la mijlocul terenului, una peste alta a facut un meci extraordinar. La capitolul agilitate am fost cam egali. Ai mei au fost putin nervosi si nu le-a prea iesit jocul. Acest derby ne-a prins totusi bine, pentru ca ne-a facut sa ne cunoastem limitele. S-a jucat pe contre si era de asteptat sa cîstige echipa care marcheaza prima.

Totusi, Benfica a deschis scorul, si înca destul de tîrziu, în minutul 73, si nu a cîstigat.

Am riscat mult dupa ce am ne-am vazut condusi. Benfica putea face chiar 2-0, pentru ca am deschis spatiile aruncîndu-ne în atac în cautarea egalarii. La 1-0, oaspetii au avut cîteva contraatacuri periculoase însa portarul nostru Nelson a salvat situatii critice.

Un punct urias

Una peste alta, sînteti multumit de rezultat?

As fi incorect sa nu recunosc ca Sporting a cîstigat un punct, iar Benfica a pierdut doua. Practic adversarii au fost mai buni. Este un punct urias, care condamna Boavista sa cîstige ambele meciuri ramase de disputat pîna la finalul campionatului, în timp ce noi putem lua titlul si fara victorie. Mai avem nevoie doar de doua egaluri. Eu vreau sa cîstig însa campionatul printr-o victorie. Ar fi bine daca am încheia conturile înca din etapa viitoare, dar nu-i usor. Mergem la Vitoria Setubal, echipa care are un atac interesant.

Cum a fost golul marcat de Benfica?

Era prin minutul 70 si ceva. Un fundas de-al meu a contrat un sut, mingea s-a înaltat în careu si Jankauskas a trimis cu capul peste portar. Cred ca a fost prima minge atinsa de el. Noi am egalat dintr-un penalty, acordat în prelungiri în urma unui hent clar. Cei de la Benfica au protestat, Zahovici chiar a vrut sa-l bata pe arbitru si a fost eliminat. Nu prea îmi convine chestia asta pentru ca nu joaca etapa urmatoare împotriva lui Boavista.

Nu mai are emotii asa de mari

Va mai este teama acum?

Sper ca avem resurse suficiente sa cîstigam în ultima runda partida de acasa cu Beira Mar. De fapt, am demonstrat ca avem puterea necesara sa cîstigam împotriva oricarei echipe. Într-un colt al sufletului meu s-a cuibarit deja un sentiment ca Sporting este campioana. Temerile nu mai sînt la fel de mari. Trebuie sa ne calmam cu totii, sa analizam cauzele care au condus la jocul slab practicat cu Benfica.

Chiar sînteti nemultumit de evolutia jucatorilor dumneavoastra?

Nu pot fi multumit cînd apararea a scîrtîit, iar pasele n-au functionat cum trebuie. Nici Jardel n-a prins o zi buna, în afara golului marcat din penalty nu s-a vazut. E adevarat ca si presiunea a fost fantastica. Faptul ca Boavista a pierdut vineri meciul cu Varzim, echipa pe care noi am batut-o lejer cu o etapa înainte, i-a încarcat în plus. De fapt ei se consumasera înca 90 de minute urmarind partida aceea la televizor. Eu nu m-am uitat. Pe lînga toate acestea, s-a creat o isterie generala în jurul echipei. Sîntem urmariti pe autostrada de elicoptere ale televiziunilor, la antrenamente suporterii ne sufoca.

Socat de alegerile din Franta

Ce ati facut dupa meci?

Nimic interesant. Sînt acasa si ma uit la televizor la alegerile din Franta. Nu-mi vine sa cred ca Le Pen a ajuns în turul doi de scrutin. Cu atît mai mult cu cît francezii dadeau lectii altora de antiextremism. E o situatie similara cu cea petrecuta în urma cu doi ani în România, cînd cu Vadim. Socant este ca au iesit din cursa socialistii. Oricum, cred ca Jaques Chirac va iesi presedinte fara probleme. Dar, ma rog, asta e treaba lor. Eu am altceva de facut aici, am de luat un campionat.

Sursa: www.prosport.ro