Antrenorul echipei franceze Rennes, Ladislau Boloni, a anunțat, marți, într-un comunicat de presa, ca nu poate prelua funcția de selecționer al echipei naționale a României.
„Am fost onorat de propunerea Federației Române de Fotbal (FRF) de a prelua echipa naționala a României. Ținînd cont de faptul ca ma aflu sub contract cu o echipa de club din Franța, am inclus în negocierea mea cu FRF o condiție, nu de natura financiara, la care pîna în momentul acesta nu am primit nici un raspuns. Lipsa acestui raspuns ma face sa cred ca o colaborare între noi nu e posibila în acest moment”, se arata în comunicatul lui Boloni.
Ladislau Boloni a precizat faptul ca, dupa ce a fost contactat în scris de catre FRF pentru a prelua conducerea echipei naționale de fotbal a României, a propus niște planuri pe termen mediu și lung, care vizau în special continuarea proiectului cu Școala de antrenori și dezvoltarea centrelor de copii și juniori pe modelul celor din Franța.
„Doresc sa precizez ca relația și colaborarea mea cu FRF au fost întotdeauna foarte bune. Sînt convins, de asemenea, de faptul ca cei care vor decide selecționerul echipei naționale vor face cea mai buna alegere. Îi urez succes noului antrenor al echipei naționale de fotbal a României”, se mai arata în comunicat.
Antrenorii Mircea Lucescu și Gheorghe Hagi au declinat oferta facuta de Comitetul Executiv al (FRF) pe data de 29 noiembrie, în cursa pentru preluarea echipei naționale de fotbal a României ramînînd doar Victor Pițurca.
Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal (FRF) va avea loc, miercuri, de la ora 11.00, la Casa Fotbalului și îl va numi pe Pițurca selecționerul naționalei României.
Mediafax