Asemeni eroului pe care îl interpretează în CEL ALES, Bogdan Stanoevici a părăsit România cu doar câteva luni înaintea Revoluţiei din 1989, stabilindu-se în Franţa, unde şi-a continuat cariera actoricească. A jucat în teatre precum Sacha Guitry, La Bruyere, Grand Edgar şi Grand Theatre de Paris şi a ales să se întoarcă acasă aproape un sfert de veac mai târziu, la fel de neaşteptat precum a plecat, de parcă ar fi avut un rendez-vous cu “domnul X”, eroul filmului CEL ALES.
“N-aş merge până acolo încât să zic că acest scenariu a fost scris pentru mine, deşi în momentul în care l-am citit, l-am întrebat: de unde ştii tu anumite lucruri din viaţa mea? În mod normal nu avea de unde şti. Am regăsit foarte mulţi paşi din viaţa mea. E şi un moment în film, când personajul securistului îmi spune: a intervenit ceva, trebuie să pleci urgent la Paris. La mine a intervenit ceva şi a trebuit să plec la Paris în 1989. Intervenise o căsătorie, un tovarăş colonel Roşu. Dacă şi pe Nicodim îl chema Roşu în film, aş fi început să am bănuieli despre Cristian Comeagă”, spune Bogdan Stanoevici despre rolul din CEL ALES.
“Odată ce Domnul X şi Bogdan Stanoevici s-au întâlnit, actorul a pus pe masă aerul semeţ şi râsul ştrengăresc, umilinţa înghiţită pe nemestecate, vigoarea şi melancolia înghesuită în spatele ei, ştiinţa de a asculta cu ochii şi de a vorbi din gesturi, tot ce a păstrat şi ce a câştigat în anii ăştia; n-a avut de ales, căci rolul le-a cerut pe toate. Dar mai presus de o demonstraţie de virtuozitate, Bogdan Stanoevici realizează în CEL ALES o creaţie polifonică, profundă şi emoţionantă, operă de maturitate a unui june prim care are ce şi ştie cum să spună”, spune regizorul Cristian Comeagă.
Pe Bogdan Stanoevici îl puteţi vedea din 24 aprilie, alături de Laura Cosoi, Nicodim Ungureanu şi Olimpia Melinte în CEL ALES. Filmul este produs de Domino Film şi distribuit în cinematografele din România de InterComFilmDistribution.