Bogdan Nicolai şi Claudiu Sara – Alarma de dimineaţă

– La ce ora sună alarma deşteptătorului vostru în fiecare
dimineaţă?
Bogdan: Prima oară, sună la ora 05.00, când ar
trebui să mă trezesc… O dată, s-a întâmplat s-o aud pentru prima
dată la 06.30 şi era să nu mai ajung la timp la matinal.
Claudiu: La o oră groaznică: 5! Dacă ar fi să
scriu scenariul pentru un film de groază, în care un ceas
deşteptător sperie şi terorizează lumea, probabil că l-aş pune să
atace la ora 5…
– Cum reuşiţi să vă intraţi în ritm la o oră atât de
insuportabilă?
Bogdan: Eu am un ritual foarte complicat. Încep cu
o perfuzie cu cafea, apoi dau două-trei ture de bloc în pantaloni
scurţi, oricât de frig ar fi afară, şi termin cu un duş rece
gheaţă, făcut pe muzică de relaxare: Marilyn Manson, Metallica sau
Rammstein.
Claudiu: Cafea, duş scoţian şi muzica dată tare.
Doar trezirile violente funcţionează la mine, dacă aş mai lenevi în
pat după ce sună alarma, aş fi pierdut, aş adormi la loc.
– Când eraţi în liceu, chiuleaţi dimineaţa?
Bogdan: Uneori, trebuia să încep să chiulesc de pe
la prânz pentru că dimineaţa nu mă trezeam.
Claudiu: Nu obişnuiam să chiulesc pentru a mai
prinde un pic de somn, ar fi fost absenţe făcute aiurea. Păstram
chiulul pentru momentele „speciale” în care aveam mai multă nevoie
de el, gen vreo ieşire la terasă sau lucrări, teze pe care le mai
amânăm în caz că nu eram pregătit.
– Ce motive găseaţi? Aţi mâncat vreodată
cretă?
Bogdan: Nu aveam ce explicaţii să mai găsesc. Le
epuizam pe toate până la jumătatea primului semestru. Uneori,
descopereau ei singuri adevăratul motiv, pe masa barului în care mă
găseau când făceau razie. Celălalt motiv avea fusta scurtă,
decolteu, cearcăne şi părul multicolor. Ca să citez o bună
prietenă: „Doamne, ce-ţi mai place viaţa!”.
Claudiu: Cretă nu am mâncat, în schimb am mâncat
într-o oră de mate nişte coli de hârtie… de plictiseală. Pe la a
treia, m-a invitat profa pe culoar să-mi fac siesta pentru că
restul colegilor deja puneau pariuri câte pot să devorez. La chiul
nu aveam motive clare pe care să le folosesc, o făceam şi gata.

–
Cum arată micul dejun al unor matinali ca voi?
Bogdan: Un sandviş de la automat. Uneori, după
emisiune, mâncăm la un chinezesc. Cred că ne place să mâncăm cu
beţişoarele. Sara îşi comandă întotdeauna şi noodles. Cred că ar fi
în stare să le mănânce şi drept garnitură la paste.
Claudiu: Lapte cu cereale, e micul dejun de vis, a
luat locu-ntâi la miss!
– În timpul emisiunii, vă mai abateţi de la playlist şi
puneţi ce muzică vreţi voi?
Bogdan: Mai schimbăm playlist-ul stabilit, din
când în când. Aşa, din principiu.
Claudiu: Matinalul de radio se bucură de libertate
mai mare decât programele din restul zilei, e o nebunie organizată.
Abaterile sunt acceptate în general. Abaterile de la orice se aud
pe radio în restul zilei.
– Ce piesă credeţi voi că se potriveşte cel mai bine unui
început de zi?
Bogdan: The Cranberries – „Wake Up And Smell The
Coffee.
Claudiu: Rammstein – „Sonne”… cu boxele la un
volum indecent trezeşte şi morţii!
– Ce faceţi atunci când nu sunteţi… în
eter?
Bogdan: Râd, bârfesc, citesc cât de mult pot,
lucrez la un roman, scriu şi rubrici, mă plimb pe străduţele din
Bucureşti, ies cu prietenii şi încerc să bifez cât mai multe
evenimente, concerte, filme şi piese de teatru.
Claudiu: Suntem cu picioarele pe pământ. Pregătiri
pentru emisie, filme, muzică, prieteni, plimbări cu maşina aiurea
prin oraş, terase, relaxare, somn, fete şi ultraviolete.
– Dacă v-aţi lăsa de meserie, cum v-aţi câştiga
existenţa?
Bogdan: Dintotdeauna mi-am dorit să fiu barman sau
ospătar. La ce vrăjeală am, cred că aş face bani frumoşi. Am fost
şi recepţioner acum câţiva ani. Îmi place viaţa de hotel, de
cafenea, de restaurant. Părinţii mei au lucrat o lungă perioadă în
turism, iar eu am crescut la Sinaia din hotel în hotel. Mi-am făcut
prieteni în toată lumea şi am învăţat o mulţime de lucruri.
Claudiu: M-aş face parapsiholog, înţeleg că se
câştigă bine din asta, de pe urma celor fără minte, 100-200 lei pe
şedinţă. Mă pricep la evaluat oamenii şi sunt capabil să mă joc cu
minţile lor. De creduli va fi plină lumea întotdeauna. Aş dona
jumătate din bani pentru nişte programe educative care să-i facă pe
oameni să renunţe la asemenea porcării, aş juca la două capete. La
ghicit în palmă, ghioc, cărţi, nu mă pot băga pentru că nu mă
recomandă tenul.