Bogdan Naumovici – Seinfeld, frate!… există peste tot

Timp de 178 de episoade, împreună cu prietenul meu, Cătălin Ciurlău, am încercat să demonstrez universalitatea temelor din “Seinfeld”, dînd exemple reale, din viaţa mea sau a apropiaţilor mei. Am auzit oameni îndoindu-se că poveştile sînt reale. Pentru ei, am o surpriză! Înaintea ultimului episod din “Seinfeld”, eu şi Cătălin vom aduce în faţa dumneavoastră pe cîţiva dintre protagoniştii întîmplărilor pe care le-am povestit timp de patru luni, în fiecare seară.

O veţi cunoaşte pe mama mea, cea căreia, conform unui nervos participant la trafic, trebuia ca bărbată-su, dacă tot i-a luat maşină, să-i ia şi un bulevard, să se plimbe ea singură pe el. Îl veţi întîlni pe tatăl meu, cel care a vrut să o ducă pe bunică-mea la Ana Aslan, “că e promoţie, dacă duci una de 75, primeşti 3 de 25 de ani”. Pe Fonfon, cel cu care am încercat o mulţime de afaceri la începutul anilor ’90, de la distribuţie de presă la pompe funebre sau la căutat de aur în Bolivia.

Îl veţi vedea, în carne şi oase, pe Laurenţiu, colegul meu care răspunde cu voci străine la apelurile băncii, evident, atunci cînd nu eşuează ca balenele pe plaja din Vama Veche. Pe Elena, colega mea, căreia un hipermarket i-a “stricat spiritul Crăciunului”, atunci cînd nu a reuşit să returneze un cozonac cumpărat greşit. Pe Vlaicu, despre care glumim că este contabilul nostru delapidator, cel care, atunci cînd a văzut că i-a dispărut maşina din faţa casei, s-a dus să facă un duş, să bea o cafea, să fumeze o ţigară, iar apoi a ieşit iar pe balcon, că poate i-a reapărut maşina în parcare.

Ei sînt doar cîţiva dintre cei care au trecut, singuri sau alături de mine, prin întîmplări aidoma celor din serialul “Seinfeld”. Lor şi, într-un fel, şi lui Jerry Seinfeld le mulţumesc că mi-au făcut viaţa mai bogată şi că m-au învăţat că oriunde în jurul nostru se întîmplă ceva care te face să zîmbeşti. Viaţa este al naibii de frumoasă dacă te uiţi la ea zîmbind.