Bogdan Mălăele îşi jigneşte tatăl în ”Funeralii fericite”
Una dintre situaţiile cele mai comice din timpul filmărilor, a fost repetiţia scenei în care Bogdan Mălăele, în interpretarea racketului Vasile, trebuie să-şi înjure tatăl. A ieşit una din cele mai reuşite secvenţe din film.
“Pentru această scenă am început să mă pregătesc cu o lună şi jumătate înainte, alături de tatăl meu. Mi-a fost foarte greu să îl înjur. Atât pentru tatăl meu, cât şi pentru mine filmul
În ”Funeralii fericite”, Horaţiu Mălăele este Lionel, un român reîntors din Franţa unde a lucrat în construcţii, care luptă împotriva destinului şi a propriului viitor. Când o razie duminicală îi pune pe fugă din cârciuma „La imigrantul fericit”, Lionel şi cei doi prieteni ai lui descoperă că viaţa le-a rezervat o ultimă surpriză. Aceştia ajung lângă un teren viran unde s-a instalat o tabără de ţigani. Ca să se distreze, cei trei plătesc o ţigancă să le ghicească viitorul. Distracţia începe atunci când femeia le prezice data exactă a morţii şi modul în care vor muri.
Alături de Horaţiu Mălăele şi fiul său Bogdan, din distribuţia comediei Funeralii fericite mai fac parte: Igor Caras-Romanov, Mihai Gruia Sandu, Dorina Lazăr, Alexandru Bindea, Florin Zamfirescu, Crina Semciuc şi Antoaneta Zaharia.
Cea mai recentă comedie românească, ”Funeralii fericite”, va avea premiera pe 7 iunie, în cinematografele: CinemaPRO, Hollywood Multiplex, Movieplex, The Light Cinema, Grand Cinema Digiplex Băneasa, Cityplex (Constanţa, Tulcea şi Braşov), Cinema City (Cotroceni, Arad, Arad Galeria, Bacău, Brăila, Cluj, Constanţa, Piteşti, Sun Plaza, Târgu-Mureş, Ploieşti), Cinema Arta (Târgu-Mureş), Patria (Craiova), Cinema Florin Piersic (Cluj), Premiera (Ploieşti), Cinema Sergiu Nicolaescu (Târgu-Jiu), Cinema Capitol (Oneşti), Cinema Eugen Ionescu (Slatina), Cortina (Oradea), Palace (Oradea), Cinema Twins (Ploieşti).