Blaze părăsește competiția „Survivor România”; show-ul, lider de audiență duminică seară

30 05. 2022, 12:33

Blaze părăsește competiția „Survivor România”, de la Pro TV, care a fost lider de audiență cu ediția de duminică seară a show-ului.

Reality show-ul a fost lider absolut de audiență, în intervalul orar 19:58 – 23:28. În rândul publicului național, cu vârsta cuprinsă între 21 și 54 de ani, din categoriile ESOMAR ABCD, PRO TV avea 7,9 puncte de rating și 22,1% cotă de piață, față de locul 2 care avea 5,7 puncte de audiență și 16,1% share. De-a lungul difuzării, aproape 1,5 milioane de români au urmărit evoluția senzațională a jocului, iar în minutul de aur, la ora 21.55, peste 2 milioane de telespectatori au ales să-și încheie săptămâna cu ochii pe PRO TV, potrivit unui comunicat remis Apropo de televiziune.

Duminică aseară, cinci concurenți au oferit o luptă pe cinste, iar, în cele din urmă, Daniel Pavel a anunțat că Blaze este cel care a părăsit competiția. Mândru de el, dar și de ceea ce a arătat, acesta a spus: ”Vreau să mulțumesc publicului care m-a votat până acum. Sunt foarte recunoscător și, din tot sufletul, sunt foarte fericit. Survivor înseamnă sacrificiu, răbdare și caracter. Sunt foarte mândru de mine, de cum am evoluat. Vreau să-mi schimb viața, nu sunt bogat, dar știu ce înseamnă să nu ai nimic

Alex Delea. Alex Nedelcu. Elena Chiriac. Ionuț Popa sunt jucătorii care merg mai departe. Finala show-ului, care are ca premiu suma de 100.000 de euro, va fi difuzată marți

„Survivor: Extrashow” revine pe VOYO luni seară, înaintea jocului de pe TV.

CITEȘTE ȘI: Serialul „Las Fierbinți” a fost lider de audiență aseară la PRO TV

Foto: Pro TV