Blatter respinge acuzatiile

16 05. 2002, 09:40
Președintele FIFA, elvețianul Joseph Blatter, considera ca acuzațiile de corupție care i s-au adus de catre adversarii sai înainte alegerilor ce vor avea loc pe data de 29 mai, la Seul, sînt "absurde", informeaza AFP. "Resping acuzația ca aș fi ascuns dosare, iar

Președintele FIFA, elvețianul Joseph Blatter, considera ca acuzațiile de corupție care i s-au adus de catre adversarii sai înainte alegerilor ce vor avea loc pe data de 29 mai, la Seul, sînt „absurde”, informeaza AFP.

„Resping acuzația ca aș fi ascuns dosare, iar acuzațiile de corupție sînt absurde”, a declarat Blatter în fața jurnaliștilor aflați, marți, la sediul FIFA din Zurich.

Președintele FIFA, care candideaza pentru un nou mandat de patru ani, a adaugat ca i-a asigurat pe partenerii comerciali ai forului fotbalistic internațional ca situația financiara a acestei instituții este buna.

Președintele Confederației Africane de Fotbal (CAF), camerunezul Issa Hayatou, contracandidatul lui Blatter la funcția de președinte FIFA, face parte dintre cei 11 membri ai Comitetului Executiv care au depus o plîngere în justiție împotriva lui Blatter, în urma raportului prezentat de secretarul general al acestui for, Michel Zen-Ruffinen. Potrivit acestui document, Blatter a fost implicat în doua cazuri de corupție.

Sursa: www.mediafax.ro