Blatistii contesta decizia FRH

22 02. 2002, 09:42
Reprezentanții echipelor de handbal masculin Ulpimex Galați și Dinamo Brașov au trimis, joi, pe adresa Federației Române de Handbal (FRH), scrisori de protest fața de decizia Consiliului Director de a le sancționa, pe motiv ca, în întîlnirea directa, nu

Reprezentanții echipelor de handbal masculin Ulpimex Galați și Dinamo Brașov au trimis, joi, pe adresa Federației Române de Handbal (FRH), scrisori de protest fața de decizia Consiliului Director de a le sancționa, pe motiv ca, în întîlnirea directa, nu și-au aparat corect șansele.

Secretarul general al FRH, Mihai Marinescu, a declarat agenției MEDIAFAX ca adresele primite de la cele doua cluburi nu vor fi considerate drept contestații. „Am primit din partea ambelor cluburi niște scrisori de protest, în care se spune ca decizia de a le sancționa nu este corecta. De altfel, am înțeles ca au facut memoriu și la Ministerul Tineretului și Sportului. Reprezentanții celor doua cluburi trebuie sa se adreseze Comisiei de apel a federației daca vor sa conteste acea hotarîre a Comisiei de disciplina, adoptata și de Consiliul Director. Conform regulamentului, pentru a face contestație vor trebui sa plateasca o anumita taxa”, a spus Marinescu.

În memoriile adresate FRH și MTS, conducerile celor doua cluburi susțin ca meciul dintre ele s-a disputat corect și ca prin decizia de a fi sancționate le-a fost afectata imaginea.

Consiliul Director al FRH a stabilit, în ședința de marți, ca meciul dintre CSU Ulpimex Galați și Dinamo Brașov, desfașurat, saptamîna trecuta, în cadrul turneului masculin de la Buzau, a fost aranjat. Membrii Consiliului Director al FRH au analizat caseta cu înregistrarea partidei și au decis, și pe baza declarațiilor observatorilor întîlnirii, sa sancționeze cele doua echipe cu meci pierdut cu scorul de 0-10.

Mihai Marinescu a precizat ca Federația Europeana de Handbal a reținut 9.000 de șilingi din contul FRH, pentru o datorie mai veche a clubului Ulpimex Galați. „Noi am platit acea datorie fața de forul european, dar am solicitat clubului din Galați sa ne restituie acei bani”, a menționat secretarul general al FRH.

Sursa: www.mediafax.ro