Blat de 2 ani si 5 luni

14 03. 2002, 08:14
ProSport a primit ieri la redactie înregistrarea unei discutii despre banii pe care presedintele Nicolae Puiu, de la FC Onesti, urma sa-i încaseze de la Cristian Borcea, director la Dinamo, în urma unui meci din 1999, despre care presa a scris ca a fost blat! Partida s-a disputat

ProSport a primit ieri la redactie înregistrarea unei discutii despre banii pe care presedintele Nicolae Puiu, de la FC Onesti, urma sa-i încaseze de la Cristian Borcea, director la Dinamo, în urma unui meci din 1999, despre care presa a scris ca a fost blat!

Partida s-a disputat duminica, 16 noiembrie 1999. În tribunele arhipline s-au asezat 10.000 de oameni care au platit bilet si au fost mintiti! FC Onesti a pierdut cu 4-2 în fata lui Dinamo, dupa ce a mimat jocul. Presa a scris dupa meci ca echipa gazda s-a predat, emisiunile televizate au acuzat mascarada, dar ambele cluburi au negat vehement, spunînd ca ziaristii inventeaza

În timpul diminetii de ieri, ProSport a primit o caseta audio care contine doua convorbiri telefonice între Nicolae Puiu, fostul presedinte al lui FC Onesti, si Mircea Stoenescu, respectiv Cristian Borcea, ultimii doi angajati, la vremea înregistrarii benzii, ai clubului Dinamo. Stoenescu, care în prezent este membru al Comisiei de Supraveghere a Campionatului, cea care a judecat marti cazul Ceahlaul – Dinamo, ocupa în acel moment functia de presedinte al gruparii din Stefan cel Mare. Cristi Borcea era, ca si azi, director executiv.

Banda dezvaluie încercarile disperate ale lui Puiu de a intra în posesia unei sume de bani promisa de Borcea si Cornel Dinu, discutia purtîndu-se la circa doua saptamîni distanta de meciul dintre FC Onesti si Dinamo, 2-4, disputat în editia de campionat 1999-2000, pe 7 noiembrie ’99.

Fraza adresata de Puiu lui Borcea, „Obligatiile între oameni onorabili se achita imediat. Eu am asteptat atîtea saptamîni, m-am nenorocit. Nici la Resita… nici… si am meciul asta atît de greu… Sînt compromis ca…. sînt compromis ca trebuie sa dau la baieti ce a trebuit sa dau. Ba, Cristi, te rog frumos, fa mîine orice stii si ajutati-ma, trimiteti-mi banii, bine?”, localizeaza convorbirea ca avînd loc înaintea partidei dintre FC Onesti si U Craiova, din 27 noiembrie ’99.

De unde venea disperarea lui Puiu

În momentul jocului cu Dinamo, FC Onesti ocupa locul 10, cu 20 de puncte si -4 în clasamentul adevarului. Bucurestenii au învins cu 4-2 într-o partida asupra careia presa a atras atentia ca intra în categoria blaturilor, echipa moldoveana coborînd pe pozitia a 12-a. Au urmat doua meciuri în deplasare ale lui FC Onesti, 1-3 cu Farul si 1-6 la Resita, despre ultimul Nicolae Puiu amintind în discutia cu Borcea ca nu a putut face nimic din cauza faptului ca nu era în posesia banilor promisi de Dinamo.

Partida grea la care se refera Puiu este cea din etapa a 19-a, FC Onesti – U Craiova. Oltenii au tras de timp, targa intrînd pe teren de 33 de ori pentru jucatorii „Stiintei”, si au beneficiat de sprijinul „centralului” Iulian Udrica si al asistentului Nicolae Stere, pe semnalizarea caruia s-a anulat un gol al gazdelor înscris regulamentar, astfel ca meciul s-a încheiat 0-0 si a aruncat Onestiul pe locul 15, cu -9 la adevar.

A însemnat practic „începutul sfîrsitului” pentru formatia din Moldova. În runda urmatoare si-a continuat caderea, un 0-5 cu Astra, la Ploiesti, ducînd-o pe pozitia a 16-a, avînd în spate în ierarhie doar Resita si Extensivul. La finalul campionatului, Onestiul a retrogradat, iar Dinamo a cîstigat titlul.

Etapa a 16-a

7 noiembrie 1999 FC Onesti – Dinamo 2-4

12. FC Onesti 16 6 2 8 22-30 20p (-7)

Etapa a 17-a

12 noiembrie 1999 Farul – FC Onesti 3-1

13. FC Onesti 17 6 2 9 23-33 20p (-7)

Etapa a 18-a

20 noiembrie 1999 CSM Resita – FC Onesti 6-1

13. FC Onesti 18 6 2 10 24-39 20p (-7)

Etapa a 19-a

27 noiembrie 1999 FC Onesti – U Craiova 0-0

15. FC Onesti 19 6 3 10 24-39 21p (-9)

Etapa a 20-a

4 decembrie 1999 Astra – FC Onesti 5-0

16. FC Onesti 20 6 3 11 24-44 21p (-9)

ProSport a atras atentia asupra meciului!

Partida în urma careia s-a iscat discutia dintre Nicolae Puiu si oficialii din Stefan cel Mare, FC Onesti – Dinamo 2-4, a fost suspectata la acea vreme de blat. ProSport a titrat pe prima pagina „Puiu de catei”, scriind ca „Dinamo a învins cu 4-2 pe FC Onesti, club al carui presedinte are o vorba: „În cronica meciului se spune ca gazdele nu s-au aventurat sa puna piedica liderului, jucatorii onesteni straduindu-se sa nu mai atace dupa ce, la un moment dat, se apropiasera la un gol, 2-3.

Caseta si biletul

Caseta pe care se afla înregistrarile celor doua convorbiri este marca Sony si a fost depusa la redactia ProSport într-un plic crem. În interiorul acestuia se gasea si un biletel pe care scria cu litere mari „Cum poate dl Stoenescu sa se pronunte în cazul Ceahlaul – Dinamo, cînd el a trucat jocul Dinamo?!”.

Autorul biletului îl acuza pe fostul presedinte al lui Dinamo, Mircea Stoenescu, atragînd atentia ca din punct de vedere moral nu mai poate judeca dosarul „Dinamo – Ceahlaul” din moment ce a participat la blaturi ale lui Dinamo.

Sursa: www.prosport.ro