„Black Panther: Wakanda Forever” – trailerul noului film și un omagiu adus regretatului Chadwick Boseman
Distribuția și regizorul continuării filmului de succes „Black Panther”, „Black Panther: Wakanda Forever”, produs de Studiourile Marvel, i-au adus un omagiu, sâmbătă, regretatului lor coleg de breaslă Chadwick Boseman.
Lupita Nyong’o, Letitia Wright și alte vedete au participat la evenimentul Comic-Con din San Diego, SUA, pentru a prezenta lungmetrajul „Black Panther: Wakanda Forever”, care va avea premiera în cinematografe în noiembrie.
CITEȘTE ȘI: Ryan Coogler, regizorul „Black Panther”, confundat cu un jefuitor de bănci și arestat în Atlanta
Motivul pentru care băieții răi din filmele de la Hollywood nu folosesc iPhone
Chadwick Boseman, care a interpretat personajul principal din filmul din 2018, a murit din cauza unui cancer, la vârsta de 43 de ani, la doi ani după lansarea peliculei. Acest fapt a determinat rescrierea scenariului următorului film, potrivit Reuters.
Regizorul Ryan Coogler și-a amintit că a vizionat scene din primul „Black Panther” împreună cu Boseman la o ediție anterioară Comic-Con, iar actorul l-a strâns atunci de umăr cu entuziasm. „Îți pot simți mâna pe mine chiar acum”, a spus Coogler. „Spiritul lui, pasiunea lui, geniul lui, mândria lui pentru cultura sa și impactul pe care l-a avut asupra industriei vor fi resimțite mereu”, a mai spus acesta. Fanii adunați la convenție au putut apoi să vadă primul trailer oficial al noului film.
Vizionează trailerul mai jos:
În noul film, regatul fictiv al Wakandei se confruntă cu pierderea fostului lor lider. Scenele prezentate în trailer au fost întâmpinate cu aplauze răsunătoare.
CITEȘTE ȘI: Actori care au făcut roluri foarte bune în filme slabe sau mediocre
Foto: Profimedia Images