Bine aţi venit în “Garajul lui Jay Leno”!
Se pare că celebrul realizator nu poate scăpa de „microbul” televiziune căci, după doar nouă luni de când a părăsit emisiunea „The Tonight Show”, se gândeşte serios să revină pe micul ecran.
Foto: Splash News
Jay Leno, în vârstă de 64 de ani, care a prezentat emisiunea „The Tonight Show” timp de 22 de ani, la postul TV american NBC, negociază cu compania NBC Universal realizarea unei emisiuni dedicate automobilelor. Detaliile sunt aproape stabilite, mai ales că Jay Leno are pe site-ul NBC-ului o pagină specială care se numeşte chiar “Jay Leno’s Garage”, unde sunt postate articole şi materiale video realizate chiar în hala de peste 1.500 de metri pătraţi, situată în Los Angeles. Acolo, fostul prezentator TV îşi ţine colecţia auto.
Încă din copilărie, Jay Leno a fost atras de maşini. Şi, mai târziu, când milioanele de dolari i-au luat cu asalt conturile bancare, a început să investească în bolizi de lux, modele de epocă sau automobile ecologice. Nu doar le colecţionează, ci le şi conduce ori de câte ori are ocazia. „Nu este un muzeu”, declara Jay cu ceva timp în urmă, despre garajul său.
Revenind la “comorile” sale, fostul prezentator de la „The Tonight Show” nu doar le conduce, ci le şi repară. Pentru că maşinile sale vintage au nevoie de o întreţinere specială, Jay îşi suflecă adesea mânecile şi lucrează alături de mecanici. Ba chiar a şi publicat o serie de articole despre restaurarea maşinilor de epocă în Popular Mechanics, o revistă de specialitate.
Foto: Splash News
Două dintre “piesele” sale de suflet sunt un Maserati 3500 GTi din 1962, dar şi un Chrysler Turbine. Ambele modele sunt aşezate chiar în centrul garajului, dar asta nu înseamnă cu nu sunt folosite, căci Jay a fost surprins de multe ori la volanul lor, plimbându-se prin Los Angeles.
Mai toate maşinile din garajul lui Leno au câte o poveste, pentru că fostul prezentator TV nu colecţionează obiecte şi atât. Indiferent decât de rare sunt sau cât de scumpe, maşinile lui Leno se pot transforma în subiecte pentru scenarii la Hollywood. De exemplu, printre “comorile” de sute de mii dolari parcate în garaj se află şi o maşină veche de pompieri. Vehiculul decapotabil a fost produs în 1941 şi a fost folosit mulţi ani în Pearl Harbour, apoi într-un film (Warner Brother Studios) şi, în cele din urmă, la unul dintre aeroporturile locale. Din 2001, maşina nu a mai putut fi folosită din motive de siguranţă, însă Leno a auzit povestea şi a luat maşina la el în colecţie.
O altă “piesă” specială din colecţie este cel mai mare hot rod din lume. Ce este un hot rod? Una dintre „nebuniile” americanilor dinainte de criză, din vremurile în care maşinile erau supradimensionate, motoarele superputernice, iar benzina mai ieftină ca apa. Astfel, hot rod-ul lui Jay Leno este una dintre “fixaţiile” sale, la care nu a renunţat în niciun chip. Maşina, pe care o putem numi fără probleme… mastodont, are dimensiunile unui autobuz şi un motor pe măsură, care a aparţinut unui tanc, model M47 Patton, cu 50 de litri cilindree şi 810 CP originali. Aceştia din urmă i s-au părut cam puţini lui Leno, de aceea instalaţia de injecţie şi alimentarea au fost modificate, iar acum, motorul are 1.500 CP.
Foto: Splash News
Şi dacă tot am vorbit de maşini cu poveşti, tot din colecţia “de suflet” a lui Leno face parte şi un Buick Roadmaster din 1955. Modelul este, de fapt, prima prima maşină a realizatorului, pe care şi-a cumpărat-o în California, cu 350 de dolari, în 1972. La vremea respectivă, Leno era un ilustru necunoscut care nu îşi permitea să risipească prea mulţi bani pe hobby-ul său. Au trecut 16 ani din momentul achiziţionării şi până când a început restaurarea maşinii. Acum, Buick-ul este de nerecunoscut: are un motor V8 de 620 CP, un tren de rulare de la Corvette şi jante manufacturate de 17 inchi.
Ce se mai găseşte în garajul lui Jay Leno? Mai multe exemplare de Lamborghini Miura colorate, unul dintre primele Mustanguri Shelby din 1965, cu semnătura originală a lui Carroll Shelby pe bord, mai multe Bugatti-uri, un Duesenberg, Ferrari-uri mai vechi şi mai noi, dar şi un vechi SLS cu o patină de vis.
Vezi în galeria foto mai multe poze cu maşinile lui Jay Leno.
Cătălina Matei