Billboard: Adele, desemnată „Artista Anului” a doua oară consecutiv
Adele face o pauză muzicală după nașterea fiului ei, dar asta nu o împedică să câștige premii.
Fără îndoială că și 2012 a fost anul ei, după ce în 2011 ajunsese pe locul întâi simultan la categoriile „Cel mai bun single”, „Cel mai bun album” și „Cel mai bun artist”.
Britanica în vârstă de 24 de ani și-a confirmat supremația pe piața muzicală și în acest an, când cel mai recent album al său, „21”, câștigător al premiului Grammy, a fost cel mai bine vândut material discografic în Statele Unite ale Americii – 10 milioane de copii vândute doar în SUA, de la lansarea din februarie 2011.
Mai mult, în 2012 Adele a fost desemnată de Billboard „Artista Anului” pentru a doua oară consecutiv.
Rihanna
Diva R&B Rihanna și trupa nou-lansată One Direction sunt următorii favoriți ai clasamentului revistei Billboard.
One Direction, care anul acesta a fost inclusă de două ori în topul Billboard 200 – în martie, cu piesa de debut „Up All Night”, și în noiembrie, cu albumul „Take Me Home” -, s-a clasat pe primul loc în categoria „cel mai bun artist/cea mai bună formație a anului”.
Rihanna, în vârstă de 24 de ani, a fost plasată în fruntea topului Hot 100, după un an în care hiturile ei „We Found Love” și „Diamonds” au stat săptămâni la rând pe primele locuri în Hot 100 Chart, care contabilizează, săptămânal, piesele cel mai bine vândute.
Tot în topul Billboard 2012, cântărețul de rap și R&B Drake a fost desemnat cel mai bun artist, iar trupa pop-rock Maroon 5 a fost numită cel mai bun grup.
Billboard a realizat topurile acestui sfârșit de an pe baza performanțelor înregistrate de artiști sau trupe – vânzări de albume și număr de difuzări – în perioada 3 decembrie 2011 – 24 noiembrie 2012.