Bill și Melinda Gates divorțează
Miliardarul Bill Gates, în vârstă de 65 de ani, cofondatorul Microsoft, şi soţia sa, Melinda Gates, de 56 de ani, au anunţat luni într-o declaraţie comună că au luat decizia de a divorța.
„După multă gândire şi multă muncă în relaţia noastră, am luat decizia de a pune capăt căsătoriei„, au transmis cei doi într-o declaraţie publicată pe contul de Twitter al lui Bill Gates.
„Nu mai credem că putem creşte împreună ca un cuplu în următoarea fază a vieţii noastre. Cerem spaţiu şi respectarea vieții private pentru familia noastră, pe măsură ce începem să navigăm în această nouă viaţă”, conform sursei citate, scrie Agerpres.
Bil și Melinda Gates sunt căsătoriți de 27 de ani și au împreună trei copii.
Cei doi au anunţat că vor continua să colaboreze în cadrul fundaţiei lor, Bill and Melinda Gates Foundation, care are drept misiune combaterea sărăciei şi a bolilor în lume.
„În ultimii 27 de ani am crescut trei copii incredibili şi am construit o fundaţie ce funcţionează în întreaga lume pentru a permite tuturor oamenilor să ducă o viaţă sănătoasă şi productivă”, se spune în declaraţie.
„Continuăm să împărtăşim credinţa în această misiune şi vom continua să lucrăm împreună în cadrul fundaţiilor, dar nu mai credem că putem creşte împreună ca un cuplu în următoarea fază a vieţii noastre”.
Potrivit unor documente obținute de TMZ, cei doi, care au o avere de aproximativ 130 de miliarde de dolari, nu au încheiat un contract prenupțial. Bill Gates este al patrulea cel mai bogat om din lume, după americanii Jeff Bezos, Elon Musk, respectiv francezul Bernard Arnault.
CITEȘTE ȘI: Angelina Jolie şi Gates, printre cele mai admirate personalităţi din lume
Bill Gates știe cum poate rezolva cele mai mari probleme ale omenirii
Ce oferte a primit Kim Kardashian după ce a anunțat că divorțează
Elliot Page divorțează de Emma Portner, după ce a anunțat că este transgender
Bombă în showbiz! Divorţează după 10 luni de mariaj
Foto: Profimedia Images