Bill Clinton a publicat primul său roman: „The President is missing”
La numai două săptămâni de la lansare, The President Is Missing, semnată de Bill Clinton şi James Patterson, a înregistrat vânzări de 260.000 de exemplare. Mai mult, cartea s-a situat pe primul loc în topul celor mai vândute carţi de ficţiune, potrivit NPD BookScan.
Cel mai important thriller politic al anului, The President is Missing are ca subiect dispariţia preşedintelui SUA în timpul unei crize mondiale. Jonathan Lincoln Duncan, un preşedinte integru, este acuzat că ar avea o relaţie strânsă cu o reţea teroristă. Nici presa şi nici publicul nu ştiu însă faptul că acesta încearcă de fapt să evite o criză. Preşedintele află de ameninţarea cu un virus cibernetic, nu întâmplător denumit Epoca Întunecată.
Autorii descriu în detaliu cum ar arăta o lume fără dispozitive electronice, în care fiecare calculator ar deveni o simplă piesă inutilă. Ar putea sa dispară un preşedinte în exercitiul funcţiunii, aşa cum se întâmplă în The President is Missing? Da, ar putea, insa nu pentru mult timp, pentru ca membrii Secret Service sunt alături de acesta pentru a-i salva viaţa, a declarat Clinton la festivalul BookCon din New York, unde a avut loc prezentarea cărţii. Personajul principal nu a fost inspirat de fostul preşedinte american şi nici de Donald Trump, mai ales că acesta este prezent şi „ţine să arate acest lucru printr-o postare zilnică pe Twitter”, a mai spus fostul preşedinte american.
Prima carte de ficţiune semnată de fostul preşedinte al Statelor Unite şi de cunoscutul autor James Patterson va fi publicată la Editura RAO. A 11-a oră, Grădina zoologică, Invizibil, A 2-a şansă sunt doar câteva dintre cărţile semnate de James Patterson şi publicate în România, de aceeaşi editură. Volumul de memorii Viaţa mea, scris de fostul lider de la Casa Albă, a fost lansat în 2005 la Bucureşti în prezenţa autorului.